Avertizarea meteo, valabilă până duminică la ora 22.

Update: avertizare meteo

Interval de valabilitate: 17 august, ora 13 – 19 august, ora 22
Fenomene vizate: intervale de timp cu manifestări de instabilitate atmosferică;
Zone afectate: conform textului;

      În perioada 17-19 august, în cursul după-amiezilor și serilor, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin ploi ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și izolat grindină. În intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 20 l/mp și izolat 30…40 l/mp.
Astfel de fenomene se vor semnala pe arii relativ extinse în zona de munte și cu caracter local în cursul zilei de vineri (17 august) îndeosebi în Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și Muntenia, iar sâmbătă (18 august) în special în centrul și nord-estul teritoriului. Duminică (19 august) instabilitatea atmosferică se va manifesta în sudul, estul și parțial în centrul țării.
      Notă: în regiunile sudice și sud-estice, mai ales în după-amiezile de vineri și sâmbătă, disconfortul termic va fi ridicat, cu valori ale indicelui temperatură-umezeală (ITU) ce vor depăși local pragul critic de 80 de unități.


Vineri după-amiază, în Maramureș, Transilvania, nordul Crișanei și al Moldovei, precum și în zonele montane și submontane vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin ploi ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor putea lua și aspect de vijelie și izolat grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 20 l/mp și izolat 30…40 l/mp.

În funcție de evoluția fenomenelor meteo, ANM ar putea emite avertizări de tip NOWCASTING (vreme severă imediată).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus