Tăul Țapului reprezintă unul dintre cele mai curate și mai spectaculoase lacuri din Retezat, fiind protejat natural.

Turiștii care au curaj să ia muntele-n piept și să-l descopere pot descoperi locuri fascinante. În Munții Retezat din județul Hunedoara, se află Tăul Țapului, un loc de o frumusețe rară, în care și-au făcut cuib marmotele, unele dintre cele mai simpatice animale din lume.

timthumb (10)Tăul Țapului reprezintă, de fapt, un lac glaciar ascuns de pereții stâncoși ai Munților Retezat, aflat la o altitudine de 2.130 de metri. Un farmec aparte îi conferă lacului mica insuliță verde, care s-a format în urma unei avalanșe pornite de pe Vârful Țapului, care s-a oprit în lac, și astfel s-a depus grohotiș ce a depășit nivelul apei cu aproximativ un metru.

timthumb (7)Tăul Țapului reprezintă unul dintre cele mai curate și mai spectaculoase lacuri din Retezat, fiind protejat natural. Lacul are o lungime de 200 de metri și o lățime de 130 de metri și este alimentat de patru izvoare, dar și de avalanșele de zăpadă.

timthumb (1)Adâncimea maximă a Tăului Țapului este de cel mult șase metri. Apele lacului glaciar se scurg la vale, iar în momentul în care intră în pădurea cu jnepeni cad în cascade ce înfrumusețează acest loc din Munții Retezat ce ascunde comori nebănuite.

 De ce fluieră marmotele când văd oameni

În anul 1977, Tăul Țapului a fost populat cu păstrăvi, iar în 1973, specialiștii spun că o echipă de la Comisia Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române a introdus 20 de marmote alpine din Alpii Austrieci în Parcul Național Retezat. Liniștea acestui colț de rai din Munții Retezatului este străpunsă, mai ales atunci când apare câte un turist, de fluieratul marmotelor.

timthumb (8)timthumb (9)timthumb (11)Fiind o zonă destul de retrasă, aceste animăluțe și-au făcut cuib la Tăul Țapului pentru a se bucura de căldura soarelui, mai ales că iubesc să stea la soare ore în șir, dar și pentru a începe un ritual mai neobișnuit de împerechere. Tocmai de aceea nu le este pe plac să vadă oameni pe teritoriul lor și încep să se fluiere unele pe altele. Marmotele pot fi văzute doar vara, la sfârșitul lunii octombrie încep să se retragă sub pământ, unde își încep somnul de iarnă.

Marmota alpină cântărește între patru și opt kilograme și trăiește la înălțimi cuprinse între 800 și 3.200 de metri, mai ales în regiunile vestice și centrale ale Alpilor, precum și în Munții Carpați.

timthumbLa Tăul Țapului se poate ajunge doar pe drumul Porților Închise. Totuși, pentru că traseele sunt destul de obositoare, salvamontiștii le recomandă turiștilor să aibă echipament tehnic pentru alpinism.

Foto: Nefertari Claire și Eliz Anghel

Sursa: Pressalert

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus