Potrivit Realitatea TV, procurorii susțin că Andrei Bădin, de la postul B1Tv, ar fi primit bani de la președintele Consiliului Județean Mehedinți ca să nu realizeze o emisiune pe tema afacerilor pe care le derula fiul ministrului Muncii, Rovana Plumb.
La rândul său, încă din 1 iulie, publicația news-mehedinti.ro a relatat că în urma audierii lui Duicu, procurorii au găsit în interceptările telefonice de la dosar, o convorbire în care Bădin îi cere “bani de concediu” lui Duicu.
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus extinderea urmăririi penale în cauză şi efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul BĂDIN ANDREI-DAN, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de luarea de mită;
Din ordonanța de efectuare în continuare a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora :
În luna august 2013, numitul Bădin Andrei-Dan, realizator al unei emisiuni televizate, difuzată de un post de televiziune național, a pretins şi primit de la un denunțător suma de 5.000 de lei, pentru a nu continua o campanie de presă care viza, la acel moment, pe Ministrul Mediului şi al Schimbărilor Climatice.
Suspectului Bădin Andrei-Dan i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.”
Comunicat DNA.
Ha,ha,ha,cad vajnicii si prea cinstitii basisti unul cite unul.Asa cum spune proverbul:fiecare pasare pe limba ei piere.