Excluderea lui Francisc Kovacs din PNL nu rămâne fără urmări. Roman spune că nu a susținut această măsură și cere judecarea excluderii la Comisia de Arbitraj.

Excluderea lui Francisc Kovacs din PNL a declanșat un adevărat tărăboi.

VEZI AICI AMĂNUNTE DESPRE ACEST SCANDAL

Se pare că decizia luată de organizația Deva – condusă interimar de Mihai Irimie – nu este pe placul președintelui filialei județene, Florin Roman. Vineri, în cadrul unei conferințe de presă susținută la Deva, Florin Roman a anunțat că va solicita Comisiei de Arbitraj din PNL Hunedoara să se întrunească pentru a lua în discuție contestația acestuia.

„Nu am intervenit peste decizia organizațiilor locale, chiar dacă în multe situații nu am fost de acord. În cazul de la Deva, eu am fost singurul care m-am abținut și am spus că mi se pare o chestiune nefirească atâta timp cât am văzut o poză de la o întâlnirea CAR-ului – înțeleg că toate partidele s-au dus pe acolo – și am spus că nu aș vrea să ne transformăm într-un PSD în care judecăm oamenii după lucruri de genul ăsta.

Opțiunea colegilor mei a fost alta… Domnul Kovacs a contestat decizia și o să le cer colegilor chiar astăzi, la ședință, ca săptămâna viitoare să se întrunească Comisia de Onoare și Arbitraj și să judece această excludere după Statut”, a declarat Florin Roman.

Francisc Kovacs ar fi trebuit validat în funcția de consilier local, însă organizația PNL Deva l-a exclus, reproșându-i că a sprijint candidații ALDE la alegerile parlamentare. Kovacs a contestat măsura, înaintând Comisiei de Arbitraj a PNL Hunedoara un document prin care susține că excluderea sa din partid este „abuzivă, nelegală și neîntemeiată, având ca scop unic blocarea accesului la funcția de consilier local.”

Reacția lui Florin Roman alimentează zvonurile că relația dintre șeful liberalilor hunedoreni și primarul din Șoimuș s-a deteriorat semnificativ în ultima perioadă. În acest caz, zilele lui Irimie la cârma celei mai importante organizații PNL din județ ar putea fi numărate…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus