Joi, în cadrul unei conferințe de presă, președintele PNL Hunedoara, deputatul Lucian Heiuș a declarat că, prin proiectul de Cod administrativ aflat în dezbaterea Parlamentului, se repolitizează funcţia publică și se consolidează centralizarea administrației publice.

Liderul PNL susine că PSD-ALDE subordonează practic administraţia publică și o transformă într-un instrument pentru îndestularea clientelei de partid, fapt ce va avea repercursiuni grave asupra funcţionării statului.

„Se revine la politizarea funcțiilor de prefect și subprefect prin scoaterea acestor funcții din categoria înalților funcționari publici și transformarea lor în funcții de demnitate publică. De asemenea este desființat corpul inspectorilor guvernamentali, funcții apolitice din care erau selectați prefecții și subprefecții (…) Foarte grav este și faptul că dispare noțiunea de concurs pentru ocuparea unei funcții publice și crește riscul de politizare şi deprofesionalizare a sistemului administrativ, a declarat Lucian Heiuș.

Parlamentarul liberal mai este de părere că ANFP își pierde calitatea procesuală activă prin care putea sesiza instanţa de contencios administrativ în cazul unor abuzuri politice la adresa funcționarilor publici, dar și rolul său de filtru față de modificările abuzive ale organigramelor instituțiilor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus