Președintele PSD Hunedoara adaugă că vor fi incluse în sondaj cel puțin două persoane din partea social - democraților

Potrivit lui Laurențiu Nistor, PSD Hunedoara nu și-a stabilit candidatul pentru președinția Consiliului Județean Hunedoara. „Acesta va fi stabilit în urma unui sondaj de opinie, în care vor fi incluse cel puțin două persoane. Voi fi și eu între cei care intră în sondaj. De asemenea, vor fi sondate și persoane de la alte partide, candidați sau posibili candidați la șefia Consiliului Județean. Cercetarea sociologică va fi gata până la jumătatea lunii februarie”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele PSD Hunedoara.

Deocamdată, legislația spune că președintele Consiliului Județean va fi ales uninominal, dar este posibil ca săptămâna viitoare Guvernul să emită o ordonanță de urgență prin care să se revină la alegerea președinților de CJ-uri prin votul consilierilor județeni. Până în 2004, președinții consiliilor județene erau aleși prin votul consilierilor județeni. În 2004, 2008 și 2012, președinții de CJ-uri au fost aleși uninominal. În 2015, legislația s-a modificat din nou, astfel că în 2016 președinții au fost aleși de către consilierii județeni. Anul trecut, Codul Administrativ a fost iar modificat, astfel că anul acesta ar urma ca șefii de CJ-uri să fie aleși uninominal, însă Ludovic Orban a declarat că Guvernul dorește să modifice iar legislația.

Un răspuns

  1. ciprian54@yaho.com' Valea Jiului spune:

    Daca terminati de asfaltat drumul din Parang pana sus la scoala sportiva iar acolo parcare va voi vota , daca nu atunci nu voi vota .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus