Comunicat de presă | Laurențiu Nistor - deputat PSD.

Comunicat de presă

„Gestul profesorului de istorie din Valea Jiului de a-și expune în fața elevilor săi gândurile legate de istoria locală a unei anumite familii din Petroșani, este regretabil și nedemn pentru un om care se vrea a fi un model pentru copiii pe care îi educă.

Nu suntem de acord cu astfel de practici, nu suntem de acord cu defăimarea concitadinilor, indiferent de statutul pe care îl au în societate. Menirea profesorului la clasă este aceea de a educa, de a transmite informații utile, de a ghida elevii și de a le descoperi potențialul, de a dezvolta personalitatea elevului și de a forma caractere.

Dascălii trebuie să urmărească și să respecte programa școlară, fără a emite judecăți de valoare, fără a se erija în deținătorii adevărului absolut. La rândul lor, directorii școlilor trebuie să fie tot timpul la curent cu ce se întâmplă la clasă, indiferent de materia predată. Ei trebuie să se asigure că nu apar derapaje și că programa este respectată, că în școală și la ore se dezbat situații ce țin de informațiile legate strict de materia predată.

Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara are, la rândul său, o mare responsabilitate în ceea ce se întâmplă acum în școli. ISJ Hunedoara are obligația de a monitoriza activitatea școlilor, inclusiv cea didactică, de a superviza profesorii și de a urmări cum își fac datoria la clasă și ce informații le transmit elevilor. Profesorii, directorii și ISJ Hunedoara trebuie să-și facă datoria corect și fără părtinire!

****************

Siguranța copiilor noștri trebuie să fie mai presus de orice! Atât acasă, cât și în comunitate! Ei reprezintă viitorul, ei duc mai departe ștafeta. Atunci când ne trimitem copiii la școală, ne dorim ca la sfârșitul zilei să îi avem în siguranță, acasă. Sau dacă locuiesc la internate școlare să știm că sunt bine, că au mers la școală, au avut o conduită bună, că s-au bucurat de fiecare moment al zilei. Fiind la cursuri o mare parte din zi, ei nu sunt sub supravegherea noastră, de asta se ocupă dascălii sau pedagogii. Aici intră și persoanele responsabile cu supravegherea elevilor în timpul transportului școlar.

Zilele trecute a avut loc un incident regretabil, care, din fericire, nu s-a încheiat cu o tragedie colectivă. Elevi de diferite vârste au fost implicați într-un accident de circulație pe drumul care face legătura dintre Hunedoara și Deva. În acel moment, ei erau în grija transportatorului, iar responsabil de siguranța lor era șoferul, care s-a dovedit a fi inconștient și s-a urcat la volan băut și obosit.

Atragem atenția că astfel de derapaje pot genera adevărate tragedii. Ne exprimăm mâhnirea și indignarea că nimeni nu a văzut starea în care se afla conducătorul auto atunci când s-a urcat la volan. Atragem atenția tuturor factorilor responsabili în legătură cu condițiile uneori improprii de care au parte elevii în unele mijloace de transport destinate lor.

Considerăm că se impune o consultare a tuturor părților implicate – autorități     publice județene și locale, unități școlare, transportatori, părinți – pentru reglementarea mai strictă a transportului elevilor la școală și pentru a preîntâmpina producerea unor incidente grave cum a fost cel de zilele trecute.

Este nevoie de responsabilitate din partea tuturor, este nevoie de seriozitate și de profesionalism, pentru că nu ne putem juca cu viața unor copii! Lor trebuie să le asigurăm accesul la școală și șanse egale la educație!”

Deputat

Laurențiu Nistor,

Președintele Organizației Județene a PSD Hunedoara  

6 răspunsuri

  1. Nu cumva la volan era FINUL lui Nistor sau poate alt fin ca finutii astia mai practica alcoolul la volan

  2. Dar de “prestatiile” d-nei “dottore” inspector general scolar, sunteti multumit d-le Nistor?

  3. Poate era mamata la volan,nu mai judeca oamenii dacă habar nu ai pe ce lume trăiești,șoferul era om în vârstă,cred că ești un incult și un depravat.

  4. Vorbeste de educatie un om care nu a performat la scoala si spune PEPT in loc de piept?

  5. Ce-i nedemn in a relata fapte istorice? Unde sta nedreptatea facuta de profesor atat timp cat a aratat o sentinta judecatoreasca definitiva, data de Statul Roman prin Inalta Curte de Casatie si Justitie? Ce dracu vreti? Nu cumva strangeti randurile pentru a nu se mai vorbii de voi deloc? Ce-i Nistore, simti ca pierzi procesul cu ANI ca Resmerita si te pregatesti sa ne pui pumnul in gura, sa nu fii dat exemplu pe la orele de curs??? Sau in carti??? sau in articole de ziar???? Sau pe facebook??? ba o sa fi, stai linistiti nu aveti voi atat putere cata vointa avem noi in a va arata ticalosiile pe care le faceti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus