Congresul din 29 iunie a arătat că Partidul Social Democrat este un partid puternic, capabil să reclădească pe unitate, dialog, respect și decență. PSD a dovedit că este echipa cu cele mai bune soluții, formată din oameni uniți și preocupați de binele societății și de bunăstarea românilor.

Colegii mei au demonstrat că au înțeles ce vor oamenii – cetățenii nu mai vor război, nu mai vor certuri la nivelul partidului, nu mai vor să schimbăm guvern după guvern. Oamenii nu vor promisiuni, ei vor lucruri concrete, iar un lucru este sigur – guvernarea PSD nu a fost perfectă, dar cu siguranță a fost una eficientă.

Am readus România printre statele cu cea mai puternică creştere economică. Am finanţat şi finanţăm toate localităţile României să se dezvolte în acelaşi ritm prin PNDL. Am deblocat fondurile europene – când am preluat guvernarea de la tehnocraţi, în 2016, absorbţia era zero. Astăzi am adus-o aproape de media europeană, iar aceşti bani europeni au intrat în economie, s-au creat locuri de muncă şi s-au plătit mai mulţi bani către bugetul de stat.

Așadar, acest Congres, aceste alegeri, nu au fost despre persoane, despre putere sau interese, acest Congres a fost despre programul de guvernare și despre responsabilitatea a ceea ce avem încă de făcut.

De altfel, una dintre cele mai importante măsuri de guvernare anunțată de doamna prim-ministru Viorica Dăncilă în cadrul Congresului PSD este raportarea salariului minim la valoarea câștigului salarial mediu brut pe economie. Mai simplu spus, când cresc salariile pe toată economia, atunci obligatoriu va crește și salariul minim, care va fi 50% din media câștigului salarial brut din România.

Pentru salariații cu studii superioare acest procent va fi de 60%. Măsura se va aplica chiar din acest an, de la 1 decembrie. În acest fel, avem garanția că nimeni nu este lăsat în urmă și că beneficiile creșterii economice se vor regăsi în buzunarele tuturor românilor. Este o măsură social-democrată 100%.

Dacă privim cu sinceritate în urmă, știm cu toții că Partidul Social Democrat s-a străduit dintotdeauna să facă mai mult pentru oameni.

Avem un calendar, avem un program de guvernare, avem o echipă unită, care își asumă parcursul acestui partid și, în mod cert, mai avem mult de muncă, dar cu siguranță vom reuși să facem tot ce putem mai bine pentru oameni.

 

Deputat Laurențiu Nistor,

Președintele Organizației Județene PSD Hunedoara

6 răspunsuri

  1. ciprian54@yaho.com' Valea Jiului spune:

    Cetateni Vaii Jiului au votat de 29 ani cu PSD . Vrem modernizarea drumului DN 7A (Cheile Jietului) ca ne rupem masinile spre Voineasa sau spre Transalpina ori sarbatoarea la Manastirea de la Groapa Seaca .

  2. Cum mai e cu pensiile?
    Hai să mai dați ceva pensii apeciale!
    Campionilor!

  3. Creșterea economică ține de firmele din sectorul privat!nu de PSD!

  4. Ati bagat tara in datorii si inflatie, deficit bugetar si fara forta de munca calificata, fara tineret si fara perspective de viitor. FALIMENT scrie pe adunatura ce o numiti partid – nu va ramane decat sa plecati de la carma tarii – asa mai avem o sansa sa ne redresam – altfel ne veti fura in continuare!! ADIO neocomunisti si pui de securisti!! Puscaria ar trebui sa va manance, dar nu mai aveti mult pana acolo!!!

  5. Felicitari dl.Nistor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus