Comunicat de presă președintele PSD Hunedoara și al Consiliului Județean

 

Prefectura este a hunedorenilor, nu a PNL!

Momentul în care Guvernul a legalizat „ieșirea din ipocrizie” ar fi trebuit să noteze o nouă etapă în evoluția administrației publice, prin transformarea funcțiilor de prefect în funcții de demnitate publică, aceștia având dreptul de a face parte din partide politice.

La nivelul județului Hunedoara, constat cu surprindere că actualul prefect interpretează legea după bunul plac și a reușit în scurt timp să transforme Instituția Prefectului într-o organizație politică locală subordonată Partidului Național Liberal.

Până să i se permită apartenența oficială la un partid politic, prefectul Călin Petru Marian părea o persoană echilibrată, cu care se putea conversa constructiv. După ce s-a schimbat legea, actualul prefect s-a transformat într-un comunicator umil al Vetuței Stănescu, executând zi de zi indicațiile primite în punctajele de partid (sau guvern, se pare că sunt aceleași).

În numai câteva luni, prefectul liberal a reușit să dezonoreze Instituția Prefectului participând fățiș la campanii electorale, întâlniri de partid și chiar folosind pagina oficială de comunicare a instituției pentru a ura „La mulți ani” Partidului Național Liberal!

Cam cât de jos puteți coborî, domnule prefect!? Ne întâlnim zilnic, prefectura fiind chiriașă în clădirea Consiliului Județean Hunedoara, și zâmbiți, clipiți, ca și cum ați respira zilnic pentru cetățenii județului Hunedoara. În realitate, respirați doar aerul din sediul vechiului PDL, acolo unde, mai nou, mergeți zilnic să luați Lumină.

Mie, indiferent ce funcție aș ocupa, mi-ar crăpa obrazul de rușine să declar că tot ce a făcut guvernul PNL pentru Termocentrala Mintia a fost să asigure plăți compensatorii. Dar, văd că dumneavoastră vă este lejer să vă lăudați cu asemenea enormități. De 1 an și 9 luni, atât a fost capabil guvernul care v-a dat post de demnitar public? Atât ați înțeles din rolul pe care îl avea Termocentrala Mintia în sistemul energetic național?

Domnule prefect, credeți că dacă mașina de serviciu vă lasă dimineața la intrarea oficială, la fântâna cu broaște, sunteți mai interesant, mai puternic, mai important? Puțină modestie și ceva mai multă responsabilitate nu v-ar strica.

Nici prefectul, nici președintele nu sunt zei trimiși de divinitate. Suntem cu toții oameni aleși sau numiți să ne punem priceperea în slujba binelui public. Dacă puteți face asta, bravo, dacă nu, să vă fie rușine!

 

Laurențiu Nistor,

Președinte Organizației Județene a PSD Hunedoara

Președintele Consiliului Județean Hunedoara

4 răspunsuri

  1. laurentiunistor@cdep.ro' Kise Leff spune:

    Dar Apaprod-ul al cui este ? De ce nu au cei din conducerea Apaprod-ului publicate CV-urile ? Așa e mai nou ?!??

  2. dinsoreancristian@yahoo.com' Eu si atat spune:

    Asa se poate spune si despre CJ, ca este al hunedorenilor, nu al pSD-ului. Ce faceti voi, si PNL si pSD, este gargara.

  3. Asa! Dati-va in cap, in presa, de ochii prostilor, pt. ca de fapt, sunteti la fel, nu va pasa si dispuneti de un judet intreg dupa bunul vostru plac si strict in interesul vostru personal!
    Domnule Nistor, cum e cu concursurile alea “cu dedicatie” pt. pilele voastre, ce institutii mai sunt conduse de oameni care nu au vreo legatura cu PSD sau cu apropiatii vostri?
    Stim ca nu va pasa, ca doar cei care va protejeaza de atata timp, “vegheaza” sa nu cumva sa va atinga cineva!

  4. laurentiunistor@cdep.ro' Patraulea spune:

    A,domnu’ Nistor , vedeți că a început să vă iasă pe afară reforma de la Apaprod și se vede urât… că nu mai știe băeții și fetițele ce șefi au și de cine aparțin,iar sinecuriștii cei noi se laudă peste tot,ce luzăr īi angajează pe ei și cum va ajunge el director,doar pentru că e PSD-ist !
    Și încă una tot de pe zonă.Știati că în aceeași firmă din subordinea dvs. există o meserie unică în lume? Se numește : RIDICĂTOR DE CAPACE ( DE CANAL)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus