După ce a murit, trupul său a fost luat și aruncat într-o groapă comună din Cimitirul Săracilor, de la marginea orașului Sighet.

La data de 5 februarie 1953, murea în închisoarea de la Sighet, Iuliu Maniu, unul dintre cei mai prestigioși oameni politici din România, personalitate de marcă a națiunii romane ce s-a implicat activ în realizarea Marii Uniri din 1918.

Iuliu Maniu a fost liderul Partidului Național Român din Transilvania, ulterior președinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei şi apoi președintele Partidului National Țărănesc în perioada 1926-1933 și 1937-1947.

Personalitatea lui Iuliu Maniu a fost în prim planul scenei politice românești din datorită profesionalismului și moralității sale ireproșabile, fapt ce a făcut să fie ales membru în Parlamentului din Budapesta, cât şi din București, ocupând de asemenea de mai multe ori funcția de prim-ministru al României în perioada interbelică.

După acapararea puterii politice de către comuniști, artizanul Marii Uniri de la 1918, Iuliu Maniu, a fost supus unui aspru regim de detenție în cea mai sinistră închisoare a României, cea de la Sighetu Marmației, iar asta după un proces politic început în octombrie 1947, în care a fost acuzat de „înaltă trădare” de către autoritățile comuniste.

Prin sentința din 11 noiembrie 1947, Iuliu Maniu a fost condamnat la închisoare pe viață, dar în timpul detenției el a adoptat o atitudine demnă, nelăsându-se intimidat de presiunile prin care anchetatorii încercau să obțină mărturii cum că ar fi complotat împotriva statului român. Maniu a respins categoric acuzația că ar fi intenționat să înlăture prin forță guvernul Petru Groza, susținând că lupta sa avea un caracter eminamente politic, că nu se dorea folosirea forței, ci lupta sa viza doar respectarea regulilor democratice în România.

După condamnare, Iuliu Maniu a fost transportat la închisoarea din Sighet, unde se aflau şi alte personalități politice arestate de comuniști, personalități precum Constantin Argetoianu, Gheorghe Brătianu, Gheorghe Tătărescu, Constantin C. Giurescu, Silviu Dragomir şi alții. Asupra acestor deținuți, majoritatea având o vârstă extrem de înaintată, s-au exercitat presiuni fizice şi morale deosebite, fiind supuși unui regim de exterminare, regim ce a făcut ca după șase ani de detenție, starea de sănătate a lui Iuliu Maniu să se deterioreze foarte grav și el să se stingă din viață la 5 februarie 1953.

În această celulă a murit în urmă cu 66 de ani Iuliu Maniu:

celula Maniu

Conform mărturiilor celor cu care era în celulă, Iuliu Maniu a fost lucid până în ultimul moment al vieții sale, iar ultimele sale cuvinte ar fi fost: „Mergeți şi vestiți tuturor cauza noastră”.

După ce a murit, trupul său a fost luat și aruncat într-o groapă comună din Cimitirul Săracilor, de la marginea orașului Sighet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus