Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, marţi, mai multe legi cu impact social, printre care o iniţiativă de înfiinţare a creşelor cu program săptămânal, o lege privind acordarea unei zile libere pentru îngrijirea sănătăţii copilului şi o Ordonanţă pentru acordarea tichetelor de vacanţă.

Preşedintele a promulgat Legea pentru modificarea Legii nr. 263/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor. Potrivit acestei legi, creşele cu program săptămânal se pot înfiinţa şi funcţiona doar în situaţii “excepţionale”, în sistem public ori privat, au decis, marţi, senatorii, adoptând o iniţiativă ai cărei iniţiatori arată că unii copii din astfel de unităţi nu sunt vizitaţi deloc de părinţi, fiind o formă de abandon mascat.

Propunerea legislativă, care are ca iniţiatori un grup numeros de parlamentari PNL, PDL şi PSD. Potrivit proiectului, aşa cum a fost el modificat prin amendamente propuse de Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru administraţie, creşele asigură servicii de îngrijire, supraveghere şi educaţie a copiilor “de vârstă antepreşecolară”.

Şeful statului a mai promulgat, marţi, legea privind acordarea unei zile lucrătoare libere pe an pentru îngrijirea sănătăţii copilului.

SURSA: Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus