O legendă a mărțișorului povestește că într-o zi, soarele a coborât printre muritori sub chipul unei fete nespus de frumoase. Un zmeu a văzut-o, a răpit-o şi a închis-o în castelul său. Din acea zi întunericul a luat locul luminii, pomii şi florile nu au mai înflorit, copiii n-au mai zâmbit, toată suflarea a fost cuprinsă de tristeţe. Un voinic s-a hotărât să-l caute pe zmeu, să-l înfrunte şi să elibereze fata.

Căutarea a durat trei anotimpuri: vara, toamna şi iarna, iar la începutul primăverii tânărul l-a găsit pe zmeu. După o luptă de trei zile, voinicul l-a învins pe zmeu şi a eliberat fata care a luat chipul soarelui și s-a înălțat din nou pe cer. Oamenii s-au bucurat nespus, natura a revenit la viaţă, dar voinicul, epuizat de lupta crâncenă cu zmeul, a zăcut rănit până când tot sângele s-a scurs din el pe zăpada albă, şi în locurile unde aceasta s-a topit, au apărut ghiocei. De atunci, oamenii obișnuiesc să împletească doi ciucuri, unul alb și altul roșu. Culoarea roșie reprezintă dragostea pentru ceea ce este frumos și rămâne, simbolul sângelui bravului tânăr. Albul simbolizează puritatea, sănătatea, iar ghiocelul este asociat cu prima floare a primăverii, cea care vestește sfârșitul iernii.

Roşul te fereşte de deochi!

Mai demult, în anumite zone rurale, la începutul primăverii se lega la mâna sau la gâtul copiilor un şnur din doua fire de lână sau cânepă împletite, alb şi roşu, care avea rol de amuletă. Se spunea că acel șnur îi va feri pe copii de deochi. Fetele tinere purtau şnurul cu convingerea că albul le va proteja de arșița soarelui şi vor avea un ten curat și frumos, iar roşul le va feri de duhurile necurate. Apoi, oamenii au început să lege pe şnur bănuţi sau pietricele colorate, crezând că șnurul magic le va aduce prosperitate, bunăstare și fericire. Mărţişorul se purta din 1 pănă în 8 martie, până când cânta cucul sau înfloreau pomii, ori chiar toată luna martie, în funcţie de obiceiul locului. Mărţişorul era apoi atârnat în pomi, să le înmulțească rodul, ori în coarnele vitelor, pentru fertilitate, sau în poartă, pentru a feri gospodăria de rele, boli și blesteme.

Doamnele și domnișoarele, răsfățatele lunii martie

Obiceiul s-a păstrat și în zilele noastre. Doamnele şi domnişoarele primesc în prima zi a lunii Martie mărţişoare care pot fi mici bijuterii, obiecte lucrate manual sau pur şi simplu obiecte-simbol pentru noroc, cum ar fi trifoiul cu patru foi, coşarul, potcoava, mămăruţa, dar neapărat legate cu şnurul alb-roşu.

În timp s-a dezvoltat o adevărată industrie de mărţişoare. Acest simbol al primăverii a generat o afacere înfloritoare, astfel că din ultimele zile de februarie micii întreprinzători caută să-şi aşeze tarabele în cele mai bune locuri din oraș pentru a-și valorifica marfa. Doamnele și domnișoarele sunt cele care se bucură cel mai mult de această primă zi de martie, ele fiind răsfățate cu aceste mici simboluri care vestesc sfârșitul iernii și începutul primăverii.

Ţi s-a părut interesant articolul?

Distribuie pe Facebook pentru a putea fi citit şi de prietenii tăi!

Urmăreşte HUNEDOARA LIBERĂ.RO pe FACEBOOK

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus