Cinci bănci din România s-au arătat interesate să introducă plățile instant, dintre care două sunt în faze avansate, potrivit informațiilor prezentate, miercuri, în cadrul unui eveniment, de reprezentanții sistemului bancar.

„Se discută la nivel local, dar și regional despre plățile instant. Și în România se desfășoară, la nivelul comunității bancare un astfel de proiect. S-au făcut deja pași importanți. Proiectul se realizează împreună cu Transfond și câteva bănci, printre care banca pe care o reprezint – CEC Bank, Banca Transilvania și, dacă nu mă înșel, BCR, suntem în procesul de a oferi aceste plăți instant către clienții noștri”, a afirmat Radu Grațian Ghețea, președintele Consiliului de Administrație al CEC Bank, în cadrul ediției a 9-a a SWIFT Business Forum Romania, care a avut loc la București, miercuri.

Aceste plățile instant vor putea fi făcute doar în lei, în limita a 49.999 de lei, fiind considerată o sumă care respectă legislația în domeniul spălării banilor, scrie mediafax.ro.

„La lista prezentantă de domnul Ghețea, BCR, CEC Bank și Banca Transilvania, adaug Libra Bank, iar, din semestrul al doilea al anului viitor, Citi Bank, după ce va deschide în Ungaria”, a menționat Bogdan Năstase, Project Manager al Transfond, compania care administrează plățile comerciale interbancare.

Citi Bank intră inițial cu plățile instant în Ungaria, deoarece țara vecină le-a impus tuturor băncilor sistemul de plată online de la 1 iulie 2019.

„Unde suntem în prezent? S-au finalizat cu succes testele de către Banca Transilvania și CEC Bank. Pentru noi, lucrurile au fost relativ simple. Am colaborat cu Montran, așa cum facem de ani de zile, pentru direcția tehnică. Am avut tot suportul Băncii Naționale și al ARB (n.red. – Asociația Română a Băncilor). Acum rămâne partea de business. Noi suntem pregătiți să operaționalizăm produsul, imediat ce băncile ne-o vor cere, cele care au finalizat testele. BCR și Libra Bank sunt în proces de actualizare a sistemelor lor. Așteptăm să înceapă testele. Sutem pregătiți oricând să operaționalizăm sistemul”, a detaliat Năstase.

Rodica Tuchilă, directorul executiv al ARB, a menționat că ARB a acordat sprijin prin semnarea unei noi convenții intrabancare care include și schema de plăți instant, pentru care au semnat un contract cu Consiliul European al Plăților.

„Totul este pregătit ca să pornim cât de repede, în perioada următoare. A fost o colaborare între bănci, Transfond și Banca Națională. Întreaga comunitate a participat la acest proiect. Sperăm ca lucrurile să avanseze foarte rapid, odată ce sistemul va fi lansat”, a adăugat Tuchilă.

Project Manager-ul Transfond a subliniat că, începând din a doua jumătate a lunii noiembrie 2018, sistemul devine operațional, din punct de vedere tehnic, dar extinderea acestia depinde doar de cât de interesate vor fi băncile.

„Dincolo de nevoia urgentă, să ai tu, ca retailer, banii în cont instant, să nu mai aștepți două zile plata cu cardul, plățile instant fac diferența. Dacă mai vine și-o criză, nevoia de lichiditate crește. În 2008 – 2010, erau firme în piață care dădeau discount de 10-15% la plata cu cash-ul, pentru că era o foame de încasări foarte rapidă a facturilor, pentru că erau firme mici”, a punctat Năstase în ceea ce privește nevoia de plăți instant manifestată de companii.

Transfond a început să fie interesată de plățile instant începând cu anul 2012, inspirându-se de la companiile similare din Polonia. Compania a propus primele soluții de plată instant în ultimii doi ani, după ce a studiat modelul de business al mai multor companii care au nevoie de plățile instant și a făcut alte studii legate de aceste plăți.

„Plățile instant nu le vedem doar ca pe un produs de plăți, ci ca pe o platformă pe care să construim enorm de mult. Per se, produsul este unul de plăți, dar valoarea lui este pusă în evidență, de fiecare dată, în funcție de capacitatea de inovare pe care o are acea bancă. Sigur că este un puternic diferențiator pentru băncile care sunt pioniere și care sunt primele în lansarea produsului”, a mai spus Năstase.

De exemplu, platforma poate deveni o bază de date în care să fie introduse conturile IBAN deținute de bănci și alte informații asociate fiecărui utilizator al acestor IBAN-uri. Astfel, prin intermediul acestei baze de date s-ar putea face plăți fără ca cel care inițiază plata să știe IBAN-ul contului către care este virată suma.

„Plățile instant sunt gata. Pentru baza de date cu alias-uri încep testele, este dezvoltată”, a completat Năstase.

Transfond este administratorul și operatorul Casei de Compensare Automată (CCA) a plăților comerciale interbancare. CCA reprezintă infrastructura informatică specializată, denumită SENT. Plățile comerciale interbancare procesate de către SENT sunt plăți de retail sau plăți de mică valoare, inițiate prin ordin de plată, debit direct și instrumente de debit (cecuri, cambii și bilete la ordin), și nu includ plățile inițiate cu cardul.

TARGET2 (Trans-European Automated Real-time Gross settlement Express Transfer) reprezintă sistemul cu decontare pe bază brută în timp real (Real-Time Gross Settlement – RTGS) pentru plăţi în monedă euro, pus la dispoziţie de Eurosistem (Banca Centrală Europeană şi băncile centrale ale statelor membre ale UE care au adoptat moneda euro). Sistemul este utilizat pentru decontarea operaţiunilor băncilor centrale (inclusiv a operaţiunilor de politică monetară ale Eurosistemului), a transferurilor interbancare de mare valoare în euro, precum şi a altor plăţi în euro.

De asemenea, prin sistem se decontează şi transferurile de fonduri aferente sistemelor auxiliare (sisteme de plăţi şi sisteme de compensare-decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare). Sistemul asigură procesarea în timp real a plăţilor şi decontarea în conturi deschise la băncile centrale, cu finalitate imediată.

Sistemul TARGET2 a fost operaţionalizat la data de 19 noiembrie 2007, înlocuind sistemul TARGET (aflat în funcţiune de la 4 ianuarie 1999). Componenta naţională a sistemului TARGET2 din România se numeşte TARGET2-România şi a fost operaţionalizată de Banca Naţională a României la data de 4 iulie 2011.

În prezent, sistemul TARGET2-România are înregistraţi ca participanți: 22 titulari de cont PM (respectiv 21 instituţii de credit și BNR), 6 titulari de DCA (respectiv 4 instituții de credit, BNR și Depozitarul Central S.A.) și două sisteme auxiliare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus