Conducerea CJ Hunedoara şi a Spitalului Judeţean de Urgenţă au decis redeschiderea Centrului de Primiri Urgenţe din Călan.

Intrat în conservare la începutul anului 2014, Centrul de Primiri Urgenţe amenajat în clădirea Ambulatoriului din Călan va redeveni funcţional. Declaraţia aparţine vicepreşedintelui CJ Hunedoara, Dorin Gligor.

„În proiectul de buget pentru anul 2015 vor fi prevăzute sumele necsare pentru ca acest Centru să funcţioneze în parametri normali. Este vorba despre alocări bugetare care cuprind venituri salariale pentru personalul care urmează să fie angajat”, a declarat pentru Hunedoara Liberă.ro Dorin Gligor.

Centrul de primiri Urgenţe din Călan a fost amenajat cu sprijinul Primăriei care a locat peste 20.000 de lei în 2013 pentru reparaţiile şi finisajele interioare. Aflat în componenţa Spitalului Judeţean de Urgenţă, Centrul de la Călan a fost dotat cu aparatură medicală, dar a intrat în conservare în lipsa personalului autorizat. Astfel, în 2014 niciun locuitor al Călanului nu a beneficiat de această investiţie.

„Pentru ca Centrul să devină funcţional este nevoie de cel puţin 7 asistente medicale, 5 infirmieri şi 3 medici. Nu ştiu dacă vor veni medici la concurs, dar dacă nu, vom încheia contracte de servicii prin care să aducem medici la Călan. Aici vor fi stabilizate urgenţele care vor fi apoi transferate la Deva sau Hunedoara”, a declarat managerul SJU Deva, Călin Laza.

Un răspuns

  1. O minciuna crasa, din nou dl GLIGOR este dezinformat si pica in plasa oamenilor lui MOLOT! Ar trebui sa verifice ce se intampla la CALAN.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus