Ziua de 9 mai este o data de referință pentru cultura județului Alba (și a României) fiind ziua în care s-a născut la Sebeș – Lancrăm una dintre cele mai importante personalități culturale ale României, scriitorul și filozoful Lucian Blaga.

„Începând cu anul 1991, numele marelui om de cultură a fost atribuit bibliotecii județului Alba și tot de atunci, în fiecare an la 9 mai biblioteca găzduiește o serie de manifestări culturale menite să mențină vie memoria patronului ei cultural.

Anul acesta, manifestările culturale închinate lui Lucian Blaga vor debuta la sediul central al Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga” Alba cu un mesaj instituțional către toate bibliotecile publice din județ și cu audiții din lirica blagiană, în interpretarea actorului Dorel Vișan. Audițiile vor continua pe tot parcursul zilei, însoțind pașii celor ce vor călca pragul bibliotecii, prilej cu care aceștia vor primi în dar din partea bibliotecarelor răvașe cu poezii scrise de Lucian Blaga.

Începând cu ora 10:00, toți cei ce iubesc opera lui Lucian Blaga vor putea asista la un moment multiart realizat de elevii Liceului de Arte ,,Regina Maria” din Alba Iulia, moment coordonat de prof. Diana Vasiu. Programul va cuprinde vernisajul expoziției de poezie-grafică computerizată și reinterpretări din lirica blagiană.

Tot la ora 11:00, biblioteca își deschide porțile pentru elevii clasei a IV-a de la Școala Gimnazială ,,Vasile Goldiș” din Alba Iulia, care însoțiți de înv. Cristina Iosif vor vizita biblioteca și expoziția tematică de carte realizată cu acest prilej.

La ora 13:00, activitățile dedicate memoriei lui Lucian Blaga se vor muta la Filiala Cetate a Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga” Alba, filială ce funcționează în incinta Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia. Aici, elevii clasei a II-a de la Colegiul Tehnic ,,Apulum” din Alba Iulia coordonați de înv. Lavinia Poșogan vor vizita sediul filialei, vor recita poezii și vor audia pagini din cartea Hronicul și cântecul vârstelor, în lectura bibliotecarei Roxana Dad.

Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba poartă acest nume din 26 noiembrie 1991.” Arată un comunicat al BJLB Alba.

sursa: dcnews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus