Anunțul a fost făcut vineri de vicepreședintele CJ Hunedoara, Sorin Vasilescu.

„Știm cu toții, este o lucrare de mulți ani de zile, în 2013 a început, cu foarte multe sincope, cu documente ridicate de către DNA. După mai multe analize am găsit soluția pentru ca acest proiect să fie deblocat, pentru că riscam să pierdem 3,3 milioane de lei, finanțarea de la Ministerul Muncii. Am făcut o revizuire a proiectului care fusese întocmit în 2005 și, conform revizuirii, sunt executate toate lucrările. Am făcut recepția finală. Acum este un centru nou, modern, o investiție deosebită”, a declarat vineri, vicepreședintele CJ Hunedoara, Sorin Vasilescu.

Lucrările de renovare a acestui corp de clădire au demarat în anul 2013 și, deși în vara anului 2016 lucrările erau finalizate în proporție de peste 90%, clădirea nu a fost dată în folosință. La acea dată, Corpul de Control al președintelui Consiliului Județean Hunedoara a stabilit că termenul de finalizare a fost amânat de mai multe ori din cauza unor neînţelegeri dintre constructor şi conducerea DGASPC Hunedoara. Problemele au apărut când s-a constatat că există diferenţe între proiect şi lucrările realizate efectiv în teren.

Investiția de la CIA nr. 2 Păclișa a ajuns în atenția procurorilor DNA în primăvara anului 2015 după ce Curtea de Conturi a descoperit nereguli în derularea lucrărilor finanțate de CJ Hunedoara în perioada în care Mircea Moloț a fost președinte al instituției.

Centru de Îngrijire și Asistență nr. 2 Păclișa este o unitate rezidenţială de asistenţă socială care are rolul de a asigura sprijin şi servicii de asistenţă socială persoanelor adulte cu handicap, aflate în dificultate, prin creşterea şanselor recuperării şi integrării acestora în familie sau în comunitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus