Liderul PNL, Ludovic Orban, a fost audiat la DNA în urma unei plângeri depuse de liberalul Viorel Cataramă, care a reclamat că excluderea sa din partid a fost nestatutară.

“Dacă domnul Cataramă crede că își poate rezolva situația din partid apelând la DNA, este problema dânsului. Contestă decizia de excludere. Am prezentat motivele, excluderea sa s-a făcut prin vot secret.  Mi se pare curios să fii chemat la DNA ca urmare a sesizărilor făcute de un om care zice că e membru PNL. Noi, când am depus sesizări la Parchet, am depus împotriva unor abuzuri grave făcute de PSD.  De altfel, unul din atacurile făcute de Cataramă împotriva mea a fost că am depus sesizare penală împotriva lui Dragnea și Dăncilă. A fost unul din motivele pentru care am cerut sancțiunea”, a declarat Ludovic Orban, potrivit stiri pesurse.ro.

De cealaltă parte, Cataramă a reacționat după audierea liderului PNL.

“Eu am făcut această plângere penală după consultări cu avocații care mi-au spus că sunt suficiente motive pentru plângere penală pentru că discutăm de suficiente motive privind fraudare și modificarea unui vot și despre  încălcarea fundamentală a drepturilor unui cetățean la vot și privind dreptul la liberă exprimare. Avocații au un punct de vedere, justiția va decide. Cu siguranță în momentul în care ești vinovat și ai comis infracțiuni trebuie să fii dus în fața justiției și să dai socoteală în mod exemplar, mai ales când ești lider politic”, a declarat Viorel Cataramă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus