ESTE vorba despre proiectele de dezvoltare a comunităților locale ce ar urma să fie finanțate prin Fondul de Dezvoltare și Investiții (FDI).

Președintele PNL și premierul desemnat Ludovic Orban a anunțat primele tăieri ale guvernului pe care-l va conduce. E vorba despre proiectele de dezvoltare a comunităților locale ce ar urma să fie finanțate prin Fondul de Dezvoltare și Investiții (FDI).

Orban a avut luni o ieșire foarte dură pe acest subiect, cerând primarilor „să uite de Fondul de Dezvoltare și Investiții pentru că nu există nicio rațiune pentru a dezvolta un alt program de finanțare”.

Premierul desemnat ignoră faptul că sute de proiecte au fost deja selectate pentru finanțare prin FDI, iar mulți primari (inclusiv primari liberali) au informat cetățenii despre noile proiecte și așteaptă începerea lucrărilor. Edilii și locuitorii localităților vizate sunt revoltați de decizia lui Ludovic Orban, anunțând deja proteste.

La începutul lunii octombrie, premierul Viorica Dăncilă a afirmat că pentru FDI au fost selectate până acum 500 de proiecte cu o valoare totală de 6 miliarde de lei, iar selecția va continua până la atingerea pragului de 10 miliarde în acest an. Ea a asigurat primăriile că banii există, iar investițiile sunt necesare pentru dezvoltarea localităților.

Proiectele finanțate prin FDI privesc în principal infrastructura de transport rutier, crearea și extinderea rețelelor de apă, canalizare și gaze naturale, construcția / modernizarea de școli și grădinițe. FDI este cel mai accesibil program guvernamental pentru proiecte locale, comunele și orașele beneficiind de finanțare rapidă și neavând nevoie de cofinanțare din bugetul local.

Tăierile anunțate de Ludovic Orban vor avea efecte negative în special în mediul rural, acolo unde capacitățile de finanțare pentru lucrările de interes public sunt mai reduse.

Sursa: stiripesurse.ro

10 răspunsuri

  1. La ce vă așteptați din partea ălora care vor să facă Sâmbăta zi lucrătoare ?
    Încep să cred că s-au zbătut să ia ciolanul înainte de alegeri , ca să poată organiza ei numărarea voturilor…

    • Ioane , culcate ca lumea doarme. Tu ai auzit de Ciugud? Vezi tu Ioane de ce oamenii ca tine au capul mic si creierul sta lejer? . In Romania ciordeala este preocuparea de baza chiar si a consilierilor locali(lipitori de afise). O sa fiti saltati cu totii pentru panselutele (la pret de bicicleta)pe care le-ati achizitionat din banii oferiti de Dragnea.

  2. @ Ion- nume de sluga pesedista

    Ce voturi sa numere, loosere ? Sau ai impresia ca joiana Vasilica Veorica are vreo sansa ?

  3. iovan_letitia@yahoo.com' Iovan Letitia spune:

    RĂU FOARTE RĂU ! NICI NU S AU INSTALAT SI SE APUCĂ DE TĂIERI TOCMAI LA SATE UNDE NU ESTE APĂ GAZ SI DRUMURI ÎN LOC SĂ LASE ACELE FONDURI DOMNULUI ORBAN PUTIN II PASĂ DE FAPTUL CĂ SI CEI DE LA SATE AU NEVOIE DE CIVILIZATIE !

  4. @pantea
    Ai dat dovadă acolo de faptul că tu ești profesor doctor docent și honoris causa pe deasupra :))
    Ce-i drept, libertatea cuvântului e ceva firesc într-un stat de drept, dar scursuri ca tine n-au ce căuta în spațiul public.

  5. @Gandalf, las-o jos ca macane. Sunteti multi da’ prosti, astia cu psd-ul.

  6. Lenus@Cotroceni.ro' PNL=PDL+Mandolina spune:

    He, he, normal ca taie doar PNL este plin de basisti vopsiti.

  7. Lucrul bine facut !

Lasă un răspuns către Pas cu pas Anulează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus