El a adăugat că, în acest moment, PSD are 204 voturi

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că social-democraţii vor depune o moţiune de cenzură la adresa Guvernului Orban şi demersul va reuşi “sută la sută”, precizând că momentul când va fi iniţiat demersul va fi stabilit într-o şedinţă a CExN după discuţii cu liderii celorlalte partide parlamentare care nu susţin Executivul.

„Nu este nici prima nici ultima oară, vom depune o moţiune de cenzură şi va trece sută la sută această moţiune. Depunerea moţiunii de cenzură ţine de mai mulţi factori, în primul rând să treacă. Eu am spus că, în momentul în care vom depune moţiune de cenzură, moţiunea de cenzură trece sută la sută. Momentul (depunerii – n.r.) este o decizie politică şi se ia într-un for politic, respectiv în Comitetul Executiv al partidului şi în discuţii cu ceilalţi preşedinţi de partid cu reprezentare în Parlamentul României”, a declarat Marcel Ciolacu, luni, într-o conferinţă de presă, întrebat dacă în CExN al PSD a fost luată vreo decizie privind depunerea moţiunii de cenzură anunţată de social-democraţi.

El a adăugat că, în acest moment, PSD are 204 voturi.

„Ca să treacă o moţiune de cenzură trebuie 230″, a spus Ciolacu.

Un răspuns

  1. Nebun iresponsabil, care tara europeana isi decapiteaza conducerea in timp de criza?? In loc sa puna umarul la greu, cum e tipic psd: hai sa le dam in cap la romani, ca sa ajungem si noi la ciolan, ca doara vin alegerile si nu avem bani destui de manipulare!!!
    Sper sa nu mai depasiti pragul electoral si sa priviti de pe margine cu un partid rosu naruit! Succes la dezintegrare ciolanule!

Lasă un răspuns către George Anulează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus