Hotelurile de la mare care au rămas deschise și în septembrie sunt ocupate în continuare în proporție de aproximativ 80%. Peste jumătate din turiști au plătit cu vouchere de vacanță. Unele tichete au rămas nefolosite de anul trecut, iar autoritățile le-au prelungit termenul de valabilitate.

În acest sezon estival au fost cu 30% mai puţini turişti faţă de anul trecut. Hotelierii spun că fără cazările cu voucher de vacanță, ar fi intrat în colaps.

Dumitru Ivănescu, administrator hotel 3 stele: Abia pe 20 iulie a început să-și dea drumul și am avut un grad de ocupare de 8o%, dar contribuția cea mai mare, într-adevăr, au adus-o voucherele de vacanţă.

Nicolae Bucovală, preşedintele Organizaţiei Patronale Mamaia: Am avut o perioadă de început foarte grea, foarte grea. Din martie până-n iunie când și la touroperatori vânzările au scăzut datorita pandemiei, dar după aceea am avut o revenire puternică.

Până la jumătatea lunii iulie, hotelurile de pe litoral au avut un grad mediu de ocupare de 37%, nereușind să-și acopere nici măcar costurile de funcționare, după ce în mai și în prima parte din iunie nu au putut primi turiști. Anul trecut, gradul de ocupare până la 15 iulie era de 75%.

Dumitru Ivănescu, administrator hotel 3 stele: Voucherele de vacanță au ajutat cred eu turismul, aproape 90% în plin sezon, voucherele ne-au ajutat cu peste 60%.

Reporter: Cu ce aţi achitat, cu bani sau cu vouchere de vacanţă?
Turist: Cu vouchere de vacanţă. Sunt mult mai rentabile.

Potrivit unui studiu al Asociației Patronale Mamaia, mai mult de jumătate dintre turiştii care şi-au petrecut vacanţa la mare au folosit voucherele emise de stat.

sursa: digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus