Conform unui act normativ recent oficializat, educatorii din grădinițe au pierdut majorările salariale acordate în trecut pentru predarea simultană la mai multe grupe de preșcolari. Ceeea ce înseamnă că majorările se acordă exclusiv profesorilor din învățământul primar sau gimnazial.

Schimbarea apare în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020, document publicat de puțină vreme în Monitorul Oficial și care se aplică deja. Anterior, respectivele majorări variau între 7% din salariul de bază și 20%, în funcție de numărul de grupe.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului de ordonanță, Curtea de Conturi a derulat un audit financiar la Ministerul Educației, în urma căruia s-a recomandat eliminarea obligației de acordare a majorărilor pentru personalului didactic de predare din învățământul preșcolar. Asta pentru a se pune în acord Legea salarizării bugetare cu Legea educației.

Sistemul național de învățământ preuniversitar cuprinde mai multe niveluri, conform Legii educației. Este vorba despre educația timpurie, formată din nivelul antepreșcolar (0-3 ani) și învățământul preșcolar (3-6 ani) ce cuprinde grupa mică, grupa mijlocie și grupa mare.

 

Învățământul primar – clasa pregătitoare și clasele I-IV, învățământul secundar, cu învățământul secundar inferior sau gimnazial – clasele V-VIII, și învățământul secundar superior, care poate fi învățământ liceal (clasele IX-XII/XIII, cu filierele teoretică, vocațională și tehnologică) sau învățământ profesional cu durata de minimum trei ani. În fine, mai avem și învățământul terțiar nonuniversitar, care cuprinde învățământul postliceal.

sursa: dcbusiness

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus