SJU Deva rămâne spital Covid-19

Șeful Spitalului Județean de Urgență Deva va fi directorul medical al Spitalului Militar de Urgență „dr. Aristide Serfioti” din Galați, lt. col. medic dr. Constantin Vlase. Acesta este medic speciallist boli infecțioase.

„Nu este încă situația de la Suceava, am avut un management care nu a făcut față. Am instalat un management militar. La spitalul din Deva nu există circuite. Trebuie să vedem ce se întâmplă cu personalul din spital. În acest moment vom testa tot ce înseamnă personal medical. Va fi un regim seminstituționalizat. Personalul medical va merge la hotel, după ce va ieși din schimb, va reveni a doua zi să facă munca pentru care e plătit. Vom avea o discuție cu fosta echipă, care trebuie să facă o predare – primire. Au ajuns la Deva, azi-noapte, și echipamente, și medicamente. În 3 – 4 săptămâni vom putea reveni la management civil. Deva rămâne Spital Covid. Nu pot spune că cineva și-a făcut treaba, fiindcă atunci nu mai eram eu aici”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

 

Potrivit unui comunicat oficial al Instituției Prefectului: „Spitalul Județean de Urgență Deva este condus, începând de astăzi, de o echipă de 4 medici militari. Întreaga activitate va fi coordonată de lt. col. medic dr. Constantin Vlase, specialist în boli infecțioase, directorul medical al Spitalului Militar de Urgență Galați.

Decizia a fost luată în această dimineață de ministrul Sănătății, Nelu Tătar, aflat la Deva pentru a evalua situația din județul Hunedoara, în general și de la S.J.U. Deva, în special.

În urma discuțiilor avute cu prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă, și cu reprezentanți ai autorităților medicale și ai medicilor a reieșit că decizia unui management militar la spitalul din Deva este cea mai bună soluție pentru această perioadă.

Echipa de medici militari va analiza situația cadrelor medicale și a personalului auxiliar care acum se află la spital pentru a acorda îngrijire bolnavilor internați. De asemenea, noua conducere va stabili modul în care ceilalți angajați ai spitalului, aflați acum în autoizolare, vor reveni la serviciu. Totodată, în perioada următoare întreg personalul spitalului, aflat acum la datorie va fi testat.

Hotărârile administrative precum și cele referitoare la activitatea medicală viitoare vor fi aduse la cunoștința angajaților spitalului în cel mai scurt timp.

Noaptea trecută a ajuns la Deva un nou transport de medicamente, echipamente si tehnică medicală.

Potrivit declarațiilor făcute de ministrul Sănătății, se estimează ca după trei, patru săptămâni, la Spitalul Județean de Urgență va putea fi instalat un management civil”.

 

 

Un răspuns

  1. maiadinu10@yahoo.com' Carmen Grosu spune:

    Asta da, specialist in infectioase, cu atitudine militara, asta va impune circuite functionale. Daca are echipament si oameni, va functiona!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus