Care este motivul convocării.
Guvernul se reuneşte marţi în şedinţă, fiind aşteptată emiterea unei Ordonanţe de Urgenţă care să permită ca referendumul pentru revizuirea Constituţiei în sensul redefinirii familiei să se desfăşoare pe parcursul a două zile, fiind vehiculate datele de 6 şi 7 octombrie. Şedinţa fusese iniţial anunţată pentru luni la ora 16.00, fiind amânată pentru marţi, fără ca Executivul să facă vreo precizare legată de motivele amânării, scrie news.ro.

Anunţul privind convocarea şedinţei de Guvern luni la ora 16.00 a fost făcut de către Executiv. Ulterior, Guvernul a transmis că şedinţa va fi amânată.

“Şedinţa de Guvern anunţată iniţial pentru luni, ora 16.00, se amână pentru marţi la o oră care va fi anunţată ulterior”, a transmis Guvernul, fără a face precizări legate de motivele amânării

În şedinţa de Guvern este de aşteptat adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă care să permită desfăşurarea referendumului timp de două zile, nu doar o zi, cum prevede actuala legislaţie.

Ordonanţa de Urgenţă ar urma să modifice Legea referendumului, care prevede că “cetăţenii sunt chemaţi să îşi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută în Constituţie, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituţionale, Guvernul având obligaţia de a aduce la cunoştinţa publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, textul acestuia şi data referendumului”.

După adoptarea OUG şi publicarea acesteia în Monitorul Oficial, ar urma să fie emise hotărâri de guvern pentru stabilirea exactă a zilelor în care va avea loc consultarea populară.

Pentru organizarea referendumului de revizuire a Constituţiei, în sensul redefinirii familiei, sunt vehiculate zilele de 6 şi 7 octombrie.

Curtea Constituţională a stabilit luni că legea de revizuire a Constituţiei adoptată săptămâna trecută de Senat, în calitate de for decizional, şi care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie  respectă dispoziţiile constituţionale referitoare la revizuire. Decizia CCR va fi comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi va fi publicată în Monitorul Oficial, împreună cu Legea de revizuire a Constituţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus