Să aparții unei organizații legale nu e nimic blamabil. Lumea e fascinată de teorii ale conspirației. De cele mai multe ori, poveștile pe care le brodăm pe seama unor subiecte sunt extrem de departe de adevăr.

Când am anunțat că voi scrie despre masonii din județ, am primit câteva telefoane prin care eram sfătuită să nu scriu, pentru că lumea nu înțelege și va ieși scandal. Am mai scris de cel puțin cinci ori despre acest subiect și nu s-a întâmplat absolut nimic.

Hunedoara Liberă a decis să scrie despre acest subiect mai multe materiale, pe măsură ce avem informații sau oamenii își asumă apartenența la masonerie. E posibil să indicăm greșit numele unor persoane publice.

Ne asumăm să publicăm și dezmințirile lor, dacă vor exista.

Ce a fost masoneria se poate observa și după numele persoanelor care au făcut parte din Ordin. Ion C. Brătianu, Nicolae Bălcescu, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Alexandru Ioan Cuza, Titu Maiorescu, Nicolae Titulescu sunt doar câteva personalități ale istoriei României care au aparținut francmasoneriei. Mihail Sadoveanu și Alexandru Vaida Voevod, personaje controversate ale istoriei, au fost și ei membri ai masoneriei române. George Washington, primul președinte american, Winston Churchill, premier britanic, Voltaire, scriitor francez, Denis Diderot, și el un celebru scriitor francez, Mark Twain, scriitor american, Wolfgang Amadeus Mozart, muzicianul austriac, Johann Wolfgang Goethe, scriitor german, precum și fostul președinte francez Francois Mitterand sunt doar câțiva dintre masonii care au marcat istoria literaturii, a muzicii, a lumii, în general.

Simboluri ale masoneriei sunt echerul și compasul, firul de plumb pentru nivel, ciocanul și dalta, piatra brută și cea lustruită, rigla, mistria, delta, coloanele, mozaicul, salcâmul, soarele și luna, zodiacul.

Potrivit Wikipedia, în județul Hunedoara există aceste loji:

  • Înfrățirea Neamului
  • Mistria
  • Sarmisegetusa
  • Steaua Cetății de la Or
  • Zamolxe

Cu siguranță, ele sunt mai multe, având în vedere că doar în municipiul Hunedoara funcționează vreo 3, dar și la Petrila, Orăștie, Brad și Deva.

Cine sunt masonii hunedoreni

Mircea Flaviu Bobora este mason de mulți ani. De altfel, actualul președinte al Consiliului Județean Hunedoara nu a negat niciodată public acest lucru, deși în mediul online a apărut această informație. Și administratorul public al județului, Dan Stoian, este mason, surse neoficiale indicând că acesta este membru în aceeași lojă cu Bobora.

Și alți foști trei președinți ai Consiliului Județean Hunedoara, Gheorghe Barbu, Mihail Nicolae Rudeanu și Mircea Ioan Moloț, au făcut sau fac parte din masonerie. Alt fost președinte al Consiliului Județean, Laurențiu Nistor, a negat public, chiar într-o emisiune la Antena 1 Deva, că ar fi mason. La fel a făcut și actualul prefect Fabius Tiberiu Kiszely, într-un interviu acordat Hunedoara Liberă. În schimb, masoni sunt sau au fost ex-prefecții de Hunedoara Aurelian Serafinceanu și Dan Aurel Pricăjan.

La Deva, fostul primar Mircia Muntean a făcut o perioadă parte din masonerie. Chiar dacă ar fi rămas, din cauza situației sale, ar fi fost nevoit să se retragă. Nu sunt însă obligați să facă acest lucru actualul primar interimar, Ovidiu Moș, dar nici viceprimarul Răzvan Mareș, despre care șapte, respectiv cinci surse ale Hunedoara Liberă, au indicat că sunt „respectabili frați”.

La Hunedoara, Dan Bobouțanu și Viorel Arion, actualul și fostul primar al municipiului, dar și consilierul local Bogdan Radu Giurgiu au făcut sau fac parte din masonerie, dar în loji diferite.

Cel puțin doi dintre actualii deputați de Hunedoara fac parte din masonerie. Este vorba despre Lucian Ovidiu Heiuș, care a răspuns la întrebarea adresată de Hunedoara Liberă pe acest subiect așa – „Sunt lucruri despre care nu se vorbește”, dar și Ilie Toma. Și fostul senator Haralambie Vochițoiu – la fel.

Între cei care au aderat la masonerie se numără și fostul senator Doru Gaita, dar și fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara Costel Avram, precum și consilierul județean Florin Mârza.

Ce este francmasoneria

Potrivit Wikipedia, „francmasoneria (sau „masoneria“), ca instituție, este un ordin inițiatic ai cărui membri sunt înfrățiți prin idealuri comune morale, spirituale și sociale, prin inițierea conformă unui ritual comun, prin jurământul depus pe una din cărțile sfinte ale marilor religii (Biblia, Coranul, Dao de Jing, Vedele hinduse, Tripitaka budiste, sau alte scrieri considerate sacre) și, în majoritatea ramificațiilor, prin credința într-o „Putere Supremă“ spusă „Mare Arhitect al Universului“. Organizațiile masonice, prezente în majoritatea țărilor, se regăsesc sub forma obediențelor autonome, „mari loje” sau „Mare Orient” (grupări de loji), ele însele compuse din „loji albastre” (zise și „ateliere”) de câte 7-50 de persoane (uneori chiar mai multe). Numărul francmasonilor în lume este de circa patru milioane, majoritatea în Statele-Unite și în Europa occidentală”.

Anul masonic începe în septembrie şi se termină în iunie. Practic, începe la echinocţiu şi se termină la solstiţiu de vară de Sfântul Ioan de vară. El simbolizează naşterea şi moartea. În perioada iunie-septembrie este vacanţa masonică.

Tot Wikipedia, arată că: „Istoria francmasoneriei în România este după istoricii român D. G. R. Șerbănescu și francez Jacques Pierre, strâns legată de Istoria României. În dicționarele despre francmasonerie, România are pagini multe, iar în istoria României francmasonii au avut un rol determinant în sec al XIX – lea în epoca „pașoptiștilor“ (astfel porecliți de la revoluția din 1848) exista în centrul Bucureștilor, alături de actualul Muzeu Național de Istorie, o „stradă Farmazoană“, dispărută odată cu regularizarea Dâmboviței și cu reorganizarea urbanistică de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Ulterior, actuala stradă Mircea Vulcănescu (fosta stradă Ștefan Furtună) a fost închinată „Francmasonilor“, nume pe care l-a avut până în martie 1938. Caz unic în lume, francmasoneria avea în limba română un termen popular, iar în capitala Țării Românești o stradă comemorativă.

Perioada interbelică  

Francmasoneria română care luase o mare dezvoltare în perioada interbelică, fiind uneori implicată și în câteva afaceri lumești, a fost închisă în 1938 printr-o înțelegere (aprig contestată, dar motivată de situația politică și de atacurile legionare) între regele Carol al II-lea și Marele maestru Jean Pangal. În timpul celui de-al doilea război mondial masoneria se afla în ilegalitate, dar masonii, numeroși în administrația Serviciului maritim român, au ajutat refugiații și prigoniții (majoritar evrei) să fugă de la Constanța la Istanbul între 1940 și 1944. Au fost salvate mii de persoane și ar fi putut salvate mai multe dacă nu ar fi fost torpilele sovietice (episodul tragic al navei „Struma“). Alți „drepți între popoare“, ca de pildă farmacistul Beceanu din Iași și primarul Cernăuților, Traian Popovici, au salvat de asemeni mii de evrei, dar numele lor au fost date uitării, fiindcă deși Traian Popovici este recunoscut „drept” având o stradă la București și o statuie la Tel Aviv, nici evreii, nici românii nu au cultivat memoria lor (istorici ca Radu Ioanid sau Carol Iancu le reproșează că nu i s-au opus fățiș mareșalului Ion Antonescu, iar naționaliștii îi socotesc „trădători de neam”).

În comunism

După război, obediențele masonice, autorizate din nou, dar amenințate de partidul comunist care le socotea „organizații burghezo-moșierești”, s-au unit în 1945 într-o „Francmasonerie unită a României“, în frunte cu generalul Pandele și cu scriitorul Mihail Sadoveanu. Dar în ciuda încercărilor acestora de a împăca francmasoneria cu partidul, comuniștii nu puteau tolera o organizație necontrolată de ei. În 1948, după arestarea multor francmasoni cunoscuți sau descoperiți (în parte mulțumită listelor întocmite de legionari), comuniștii au decis desființarea francmasoneriei în România. Mihail Sadoveanu a scăpat de arestare trecând definitiv în partid și manifestându-și fățiș disprețul pentru fostele sale principii, dând manifestului său proStalinist titlul Lumina vine de la răsărit, care în simbolica masonică înseamnă ceva total potrivnic stalinismului, anume căldura iubirii frățești și luminarea minții prin cunoștință și libertate.

După 1989  

La 27 decembrie 1989, la București, francmasonii supraviețuitori s-au întâlnit în fostul templu din strada Radu de la Afumați și au pus la cale renașterea francmasoneriei române. Francmasoneria a re-apărut în România prin două filiere: una italiană, prin Marele Orient al Italiei, și alta franceză, prin Marea Lojă a Franței.

Filiera italiană a însemnat înființarea în 1991 a lojii „Concordia”, iar în anul următor a încă două loji, „Delta Dunării” și „Nicolae Bălcescu”.[1]În 1993, prin unirea acestora se înființează Marea Lojă Națională din România (MLNR), condusă de Nicu Filip.[1]

Filiera franceză a fost înființată tot în 1993, prin unirea cele trei loji înființate la Paris în 1990: „Steaua Dunării”, „România Unită” și „Solidaritatea”, acestea avându-l ca Mare Maestru pe Alexandru Paleologu, atunci ambasador al României la Paris.[1] Arhitectul acestei lucrări a fost Marcel Schapira. Inițial, gruparea a avut tot numele de Marea Lojă Națională din România, la fel ca și filiera italiană, fiind redenumită însă în 1996 în Marea Lojă Națională Unită din România (MLNUR) iar în 2010 în Marea Lojă Națională Română 1880.

Au apărut și dezacorduri: 13 loji au creat separat un District Transilvania care, în martie 1996, împreună cu câteva loji de obediență franceză, au format Marea Lojă Națională Unită din România. În 1997 s-au unit cele două Supreme Consilii. În iulie 2000, Marea Lojă a României și Marea Lojă Națională din România au tentat să se unească. În 2003, Marea Lojă Națională a României și Marea Lojă Națională din România s-au federat într-o Confederație a Marilor Loji din România de Rit Scoțian Antic și Acceptat.

În prezent există în România mai multe obediențe masonice:

  • Marea Lojă Națională din România(MLNR) – înființată pe filiera italiană – americană
  • Marea Lojă Națională Română 1880(MLNR 1880) – înființată pe filiera franceză
  • Marea Lojă Națională a României– desprinsă în 2002 din MLNR [1]
  • Marea Lojă Națională Unită din România(MLNUR)
  • Marea Lojă Regulară a României– desprinsă în 2006 din Marea Lojă Națională a României [1]
  • Marele Orient al României
  • Marele Orient de Rit Scoțian Antic și Acceptat din România– desprinsă în 2006 din MLNR [1]
  • Marea Lojă a României– desprinsă în 2003 din Marea Lojă Națională a României [1]
  • Marea Lojă Simbolică Română
  • Marele Ordin Feminin Român
  • Marea Lojă Feminină a României
  • Dreptul Uman din România
  • Uniunea Lojilor Masonice Independente
  • Marea Lojă a Transilvaniei– desprinsă în 2002 din MLNR 1880 (pe atunci numită MLNUR)”.

Într-o lucrare publicată în revista Asociației Profesorilor de Istorie din România, „Clio”, filiala Hunedoara, „Perspective istorice”, nr. 7 din 2013, prof.  Dorin Petresc scrie despre „Masoneria în județul Hunedoara. Repere istorice”.

Lucrarea acestuia ne arată că „La nivelul tradiţiilor istorice înrădăcinate în Evul Mediu, între precursorii francmasoneriei speculative este adjudecat şi modelul breslelor meşteşugăreşti. Breslele transilvănene, probate documentar încă din secolul al XIV-lea, aveau caracterul unor asociaţii (corporaţii) închise, coagulate pe baza criteriului de apartenenţă la un meşteşug, cu organizare proprie, fiind implicate nemijlocit în viaţa economică şi socială a comunităţilor din care făceau parte. În anul 1376, la Sibiu, Sighişoara, Orăştie şi Sebeş, sunt menţionate 19 bresle (fraternitas). Pe parcursul secolelor XV-XVII, mărturiile documentare vădesc existenţa, pe meleagurile hunedorene, a unor bresle meşteşugăreşti la: Orăştie, Hunedoara, Haţeg, Deva. Atât ierarhia din interiorul acestor organizaţii profesionale (stratificată pe trei nivele – ucenici, calfe şi maeştri), cât şi o parte dintre uneltele lor (echerul, compasul, rigla, mistria, nivela, dalta, ciocanul, roaba ş.a.), au inspirat francmasoneria „speculativă” din Secolul Luminilor, oferind principii de organizare ale atelierelor acesteia, dar şi elemente de simbolistică masonică („uneltele”)”.

Deci, nimic nou sub soare astăzi în județul Hunedoara. Poate doar faptul că mulți dintre masoni se tem că apariția în presă a numelor lor ar putea să le aducă prejudicii de imagine.

Hunedoara Liberă va continua să vă prezinte în săptămânile viitoare și porțiuni din lucrarea lui Dorin Petresc, care este un material extrem de interesant.

11 răspunsuri

  1. pepy48@yahoo.com' ciurescu petru spune:

    Mark Twin a navigat pe o corabie cu zbaturi,in suisul şi in josul fluviului Misissipi.Edrep că la origini şi americanii sunt britanici.Scuzati-mi impoliteţea.

  2. mereuti_a@yahoo.com' Andreea Pasere spune:

    rau o ajuns masoneria asta :)))

  3. Singura obedienta regulara recunoscuta în toată lumea este MLNR. Iar lojele despre care menționați mai sus sunt regulate și fac parte din MLNR. Restul sunt nerecunoscute.

  4. 1. Sper ca nu s-a gandit cineva vreo clipa sa-i compare pe astia cu personalitatile enumerate la inceputul articolului!!!!!
    2. Astia au furat o viata pentru ei si apropiatii lor, nu au contribuit cu nimic la binele omenirii.
    3. Este dovedit faptul ca unii dintre ei au fost in acelasi timp “rasfatatii” vechiului regim, atat prin apartenenta la PCR cat si prin colaborarea cu Securitatea.
    4. Daca Masoneria a ajuns sa accepte astfel de personaje, e de rau.
    5. Si daca e adevarat, atunci cum e posibil ca institutiile responsabile sa nu reactioneze, etc.?!!!!

  5. alik_hd@yahoo.com' Alexandru spune:

    Hristos a înviat! Sper că ați vizionat filmul blasfemiator al lui Kubrick, dacă nu vă invit să o faceți spre o completare necesară la articol. “Eyes wide shut” e numele.

  6. Niste mascarici meschini !

  7. niculitageo@hotmail.com' Nicolae spune:

    Masoneria ,ca orice alta organizatie , in Romania reflecta societatea ! Vorba militianului (destept) : Stiti de ce militienii sunt prosti ? Pentru ca se trag din civili ! 🙂 🙂 🙂

  8. toti cretinii, astia ar pune pe butuci si o tara ca Islanda sau Norvegia, absolut incompetenti

  9. I-ati uitat pe dr.Petru Groza si pe dr.Carol Davila!Si ei au facut parte din aceasta!

  10. Multi au aderat pentru a face cariera politica dar se pare ca nu stiti membrii activi si cu state mai vechi din Judetul Hunedoara. Ce sa mai spun de conducatori, de cei care au un cuvant de spus in “masonerie”. Povestea cu Mircia e cusuta cu ata alba….mai este mason ?.

  11. Este o organizatie care creaza oameni de cea mai buna calitate.

Lasă un răspuns către Andreea Pasere Anulează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus