Fostul campion mondial de box şi campion naţional de raliuri, Mihai Leu, a fost, vineri, elev pentru o zi al Şcolii de Agenţi de Poliţie ”Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca, le-a dat sfaturi viitorilor poliţişti şi a efectuat derapaje controlate cu o maşină de Poliţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mihai Leu a povestit, vineri, la Şcoala de Agenţi de Poliţie ”Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca, în cadrul evenimentului ”Elev pentru o zi”, despre cariera sa de boxer, dar şi de şofer de raliuri şi le-a dat sfaturi viitorilor poliţişti despre conducerea preventivă, după care a efectuat derapaje controlate la volanul unei maşini de Poliţie.

„Recunosc că, înainte să merg la raliuri, am fost un şofer nu foarte disciplinat. După ce am început cu raliurile, mi-am dat seama că ceea ce făceam eu pe şosea era o nebunie şi o tâmpenie. Mi-am dat seama cât de mult transpiri pentru o secundă la curse, pentru care îţi asumi riscuri enorme. Mi-am dat seama că, dacă conduc riscant de la Hunedoara, ajung la Bucureşti cu 15-20 de minute mai repede, dar riscurile pe care mi le asum nu se compară cu nimic, fiindcă un accident poate să te lase cu urmări pe toată viaţa sau să fie un accident fatal. Şi, un lucru foarte grav, oricât de bine aţi conduce, poate că partenerii de trafic sunt şoferi începători, poate n-au aceleaşi reflexe pe care le avem noi. Şi îl poţi pune pe un astfel de şofer într-o situaţie în care nu ştie cum să reacţioneze şi îl ai toată viaţa pe conştiinţă”, a spus Leu, care a precizat că şi pe şosea a început să conducă foarte responsabil.

Fostul boxer le-a spus viitorilor poliţişti cât este importantă noţiunea de echipă fără de care nu se poate câştiga niciodată.

”Întotdeauna, pentru a reuşi să faci ceva, fără să ai o echipă bună lângă tine este aproape imposibil. Fostul meu antrenor, Eustaţiu Mărgărit, mi-a explicat că un boxer adevărat este boxer pe ringul de box, nu în afara ringului, că un bărbat adevărat şi un sportiv adevărat îşi foloseşte forţa şi ceea ce a învăţat el doar în competiţie cu alţii la fel ca el. Cred că este normal şi frumos ca şi dvs. să folosiţi ceea ce învăţaţi doar atunci când aveţi neapărată nevoie”, a mai spus fostul campion.

Mihai Leu a fost, în 1997, campion mondial la box la categoria semimijlocie, iar în 2003 a fost campion naţional la raliuri.

Printre foştii elevi pentru o zi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie ”Septimiu Mureşan” s-au numărat în ultimii 12 ani cântăreaţa Anamaria Georgescu, actorul Dorel Vişan, folkistul Emeric Imre, fotbaliştii Tony de Silva şi Ricardo Cadu, judoka Corina Căprioriu, luptătoarea Ana-Maria Pavăl, handbalista Valentina Ardean-Elisei, pilotul de curse Bogdan Marişca, dar şi foşti primari şi prefecţi ai Clujului.

Mediafax

Un răspuns

  1. Ce stire penibila. Comandata de olteanul jegos dumitru liviu gabriel., ajuns director dupa ce a ,,falimentat,, ipj hd. Totul pt ai face reclama olteanului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus