Elevii, părinții și profesorii sunt invitați la o consultare națională privind regimul temelor pentru acasă, inițiată de Ministerul Educației Naționale și Institutul de Științe ale Educației și organizată în perioada 7 - 20 noiembrie.

emersul se adresează actorilor educaționali din învățământul primar, gimnazial și liceal și presupune completarea unor chestionare online, elaborate în funcție de specificul a trei categorii de public: cadre didactice, elevi și părinți.

Potrivit Ministerului Educației, cercetarea are ca obiective indentificarea unei noi abordări în ceea ce privește rolul acestor activități de învățare, respectiv corectarea unor disfuncționalități semnalate.

“Datele ce urmează a fi colectate vor permite identificarea stării de fapt în privința temelor pentru acasă și vor contura variante de ameliorare a eventualelor derapaje prin adoptarea unor instrumente de reglementare. Nu se solicită date personale, iar răspunsurile centralizate sunt confidențiale şi vor fi utilizate exclusiv în scopul consultării“, se arată într-un comunicat de presă al MEN.

Cât de importante sunt temele pentru acasă

Elevii trebuie să răspundă la întrebări precum mediul de proveniență, media generală de la sfârșitul anului școlar anterior, legate de importanța temelor pentru acasă și timpul necesar pentru a le rezolva, iar părinții sunt invitați să răspundă la întrebări precum cele legate de problemele pe care le întâmpină copiii lor în rezolvarea temelor și sprijinul pe care îl acordă acestora.

De asemenea, profesorii trebuie să bifeze răspunsuri la întrebări legate de rolul temelor pentru acasă, dacă ajută la dezvoltarea competențelor de a învăța să învețe sau la stimularea responsabilității pentru propria învățare, de exemplu.

Pentru cei interesați, chestionarele sunt disponibile aici: cadre didactice – https://www.surveymonkey.com/r/teme_cadre_didactice; elevi – https://www.surveymonkey.com/r/teme_elevi; părinți- https://www.surveymonkey.com/r/teme_parinti.

La finalul anului trecut, Mircea Dumitru, fostul ministru al Educației Naționale, a emis un ordin potrivit căruia temele pentru acasă ar trebui rezolvate în cel mult două ore la toate disciplonele și că în vacanță școlarii din învățământul primar și gimnazial nu vor avea teme pentru acasă.

Timpul necesar realizării temelor pentru acasă pentru un elev este de cel mult două ore însumând toate disciplinele, în aşa fel încât media zilnică a pregătirii elevului, în clasă şi în afara ei, să se încadreze în 5-8 ore zilnic. La clasa pregătitoare nu se vor da teme pentru acasă. (…) În perioada vacanţelor, de regulă, nu se vor da teme pentru acasă elevilor din învăţământul primar şi gimnazial”, se arăta în documentul semnat de ministrul Educaţiei Naţionale de la acea vreme, Mircea Dumitru, potrivit Mediafax.

sursa: tribuna.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus