Ministrul Energiei, Anton Anton, a precizat miercuri că a renotificat Comisia Europeană şi aceasta a avizat programul de închiderea a minei Lupeni, iar până la finalul acestui an, activitatea de extracţie de cărbune va fi oprită, arată un comunicat al ministerului.

„Ministerul Energiei a evaluat starea tehnică a minei Lupeni dar şi dificultăţile economice de acolo. Ca atare, Ministerul Energiei a renotificat Comisia Europeană şi aceasta a avizat programul de închiderea a minei Lupeni. Astfel, la finalul acestui an va fi oprită definitiv activitatea de extracţia de cărbune pentru ca, până în 2024, să fie realizate lucrările de ecologizare şi închidere a acestei mine, iar conform legii minelor sunt asigurate toate sumele necesare pentru întregul proces”, anunţă ministerul.

Miercuri dimineaţa, doi mineri au fost prinşi în subteran, la cota 40, după ce tavanul unei galerii din mina Lupeni s-a surpat, mai mulţi salvatori intervenind pentru scoaterea victimelor de sub pământ.

Ca urmare a accidentului de la mina Lupeni înregistrat miercuri dimineaţă, Ministrul Energiei Anton Anton a decis trimiterea Corpului de Control la Complexul Energetic Hunedoara, exploatarea minieră Lupeni, pentru a verifica împrejurările în care s-au petrecut evenimentele.

„Decizia a fost luată în cadrul întâlnirii convocate de ministrul Energiei Anton Anton imediat după producerea surpării din mina Lupeni, în care au fost prinşi doi mineri care dirijau presiunea din subteran. Unul dintre aceştia a fost scos la scurt timp la suprafaţa minei conştient şi cu semne vitale stabile, celălalt miner fiind supus în acest moment procedurilor medicale de prim ajutor”, anunţă ministerul.

Totodată, la mina Lupeni s-au deplasat şi inspectorii de protecţie a muncii din cadrul Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara.

Mediafax

2 răspunsuri

  1. Dar de investitii la Mina Livezeni si Mina Vulcan nu spune nimic ca valea jiului a votat 28 de ani cu PSD .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus