CEH se află în procedură de insolvenţă din luna noiembrie 2019

Complexul Energetic Hunedoara (CEH) se va diviza în două entităţi care vor include câte o termocentrală, din cele două pe care le are acum unitatea economică, procesul urmând să fie încheiat în luna septembrie, a anunţat joi, la Petroşani, ministrul Economiei, Virgil Popescu.

El a arătat că administratorul judiciar al CEH a finalizat evaluarea activelor, iar acum se lucrează la separarea acestora. Prima societate rezultată din divizarea CEH va avea în componenţă termocentrala de la Paroşeni şi minele Lonea, Livezeni, Lupeni şi Vulcan. Cea de-a doua entitate va fi formată din termocentrala de la Mintia, care se doreşte să treacă fie în subordinea Consiliul Judeţean Hunedoara, fie a Consiliului Local Deva, pentru a fi exploatată separat.

“Practic, din Complexul Energetic Hunedoara vor rezulta două entităţi – una se va duce către autorităţile locale, iar una va fi, în continuare, în patrimoniul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri. Mă aştept ca propunerea de separare să fie finalizată în august, ulterior, în septembrie, să finalizăm această problemă”, a arătat ministrul Economiei.

CEH se află în procedură de insolvenţă din luna noiembrie 2019, fiind format din termocentralele Mintia şi Paroşeni şi minele de huilă Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus