Au început să apară zvonurile potrivit cărora acesta ar candida la alegerile locale.

După ce ieri Tribunalul Hunedoara a hotărât să revoce măsura controlului judiciar pentru fostul președinte al Consiliului Județean Mircea Ioan Moloț, au început să apară zvonurile potrivit cărora acesta ar candida la alegerile locale.

Vă reamintim că punerea sub control judiciar este o măsură preventivă și ea a fost aplicată pentru un dosar în lucru. Mircea Ioan Moloţ este urmărit penal de procurorii DNA, Serviciul Teritorial Alba Iulia, pentru trafic de influenţă în formă continuată, luare de mită în formă continuată, folosirea influenţei ori autorității în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, instigare la spălare de bani, conflict de interese şi deţinerea fără drept a unui document ce conţine informaţii secrete de stat. Este vorba de dosarul cu numărul 179/P/2013.

În schimb, în 21 ianuarie 2015, Mircea Ioan Moloț și-a pierdut mandatul de președinte al Consiliului Județean Hunedoara, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a dat câștig de cauză Agenției Naționale de Integritate în procesul pe care Moloț l-a intentat ANI. Potrivit Agenției, Mircea Ioan Moloț s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 26 septembrie 2008 — 30 ianuarie 2009, deoarece a deținut, simultan, atât funcția de președinte al Consiliului Județean Hunedoara, cât și pe cea de președinte al Adunării Generale a Acționarilor, respectiv reprezentant al CJ Hunedoara în AGA de la societatea comercială de interes local, SC Drumuri și Poduri SA Deva.

Mircea Moloț a contestat, în instanță, raportul ANI prin care era declarat incompatibil, însă a pierdut procesul la Curtea de Apel Alba-Iulia, în 20 februarie 2013. Recursul acestuia a fost respins de Înalta Curte de Casație și Justiție în data de 21 ianuarie 2015.

Astfel, Moloț nu mai poate candida timp de 3 ani.

2 răspunsuri

  1. Nu poate candida pt. ca e ocupat cu vacile (declaratia ii apartine).
    Dupa ce oaia l-a facut om, a tradat-o!
    Asa stie el…..

  2. Da dar poate sa-i dea peste bot lui Gligor fara probleme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus