Un complet de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție va judeca astăzi și în 27 noiembrie apelurile fostului primar al municipiului Deva, Mircia Muntean, la dosarul în care cere reviziurea sentinței prin care a primit 4 ani de închisoare cu suspendare pentru un schimb ilegal de terenuri.

Completul de 3 judecători de la aceeași intanță i-a respins cererea. Fiind vorba despre două cereri diferite, Mircia Muntean va apărea în fața a două completuri de judecată diferite, practic singurele două alcătuite din 5 judecători în România și care sunt instanțele supreme ce pot judeca solicitările sale. De această dată, deciziile judecătorilor vor fi definitive.

În luna iunie a acestui an, Înalta Curte a decis:

„Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.453 alin. 1 lit f Cod procedură penală (n. red.: f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate) formulată de revizuentul Muntean Mircia. Cu apel în 48 ore de la pronunţare, numai în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul Muntean Mircia împotriva sentinţei penale nr.703 din 17 iulie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr.1634/300/2005. Obligă revizuentul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 lei, rămâne în sarcina statului. Cu apel în 10 zile”.

Vă reamintim că Mircia Muntean a fost condamnat definitiv în septembrie 2013 la 4 ani de închisoare cu suspendare și un termen de încercare de 6 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, într-un dosar din 2004, în care a fost acuzat că a încheiat tranzacții ilegale de terenuri cu un traficant de mașini de lux. Instanța supremă a admis acțiunea civilă formulată de statul român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și i-a obligat pe Mircia Muntean și Iosif Claudiu Man (în calitate de moștenitor al inculpatului Iosif Man — decedat) la plata sumei de 333.743 USD sau echivalentul în lei, la care se adaugă dobânda de referință a BNR, calculată de la data de 25 martie 1999 până la data plății integrale. În 24 aprilie 2016, el a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare cu executare, după ce a mai primit o condamnare de 2 ani pentru conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.

3 răspunsuri

  1. O porcărie.Legile noastre sunt oarbe.Omul acesta a făcut din Deva o bijuterie.In ce priveste a doua condamnare ,,Sa arunce cu piatra cine nu a pacatuit”.

  2. Mai exact ce a facut in 16 ani . Deva e plina de gunoaie , ca de ….. se ocupa Mara de asta , in ultimii 2 ani nu a fost facut nimic !!! Esti chior????

  3. notulaidoamne@gmail.com' Mai contează? ! spune:

    Deva e o bijuterie?!?! Wow…. lăsa-ma sa ghicesc, Gara e diamantul de preț al acestei mirifice bijuterii. Sa fim serioși. Trage o raita si prin hala de la piață. Alt nestemat de preț. Trăiești într-adevăr lume paralela.

Lasă un răspuns către Mai contează? ! Anulează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus