Președintele Consiliului Județean Hunedoara a fost autorul unei gafe de proporții. Invitat la deschiderea Conferinței Internaționale organizată la Deva de Consiliul Concurenței, a vorbit în scurtul său discurs despre dilemele pe care le are în ceea ce privește originea poporului român.

Mircea Moloț a ținut să precizeze încă de la începutul discursului că a venit din concediu pentru a participa la deschiderea evenimentului de la Deva. După ce le-a urat „Bun venit” invitaților din țară și din străinătate, președintele Consiliului Județean a simțit nevoia să facă o glumă. „De câte ori mă întâlnesc cu delegați italieni, le spun că am o dilemă. Trăiesc de atâția ani în județul Hunedoara și nu a reușit niciun istoric să ne descurce: suntem urmașii lui Decebal și Traian, dar care-i mama, care-i tata?” s-a întrebat retoric Mircea Moloț de la microfonul conferinței. Gluma președintelui Consiliului Județean a avut darul de a-i stânjeni pe toți invitații prezenți în sală.

Mircea Moloț nu se află la prima glumă neinspirată pe seama personajelor istorice. Pe 23 februarie 2014, când a fost reales în funcția de președinte al PNL Hunedoara, Mircea Moloț le-a spus celor prezenți că și Burebista și Decebal au fost liberali.

Lăsați-ne cu glumele astea de autobază…

Deși nu i-a cerut nimeni asta, Mircea Moloț a făcut din nou dovada că haina politică nu este croită pentru oricine. Pentru unii, este prea strâmtă, prea scurtă, pentru alții este atât de lungă încât mânecile acoperă degetele de la mâini. Haina politică trebuie să-i vină impecabil celui care are pretenția că are în spate o salbă de zeci de mii de voturi, dar din păcate nu este așa.

3 răspunsuri

  1. Inca odata dati dovada ca meseria de ziarist nu este pentru oricine.Domnul Molot etse cel mai respectat si onest politician Hunedorean.Rusine Hunedoara Libera

  2. Mai Silviule tu ori esti angajat la caprele lui,ori nu stii ce inseamna sa fii onest.De Panturu ai auzit.Si el este onest?Cit de ignorant trebuie sa fii ca sa il faci mare cind el nu se vede din cartofi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus