Un complet de cinci judecători de la instanţa supremă a finalizat luni dezbaterile în dosarul în care Monica Iacob Ridzi este acuzată de abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Naţională a Tineretului, când aceasta era ministru al Tineretului şi Sportului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a stabilit să ia o decizie finală în dosarul Monicăi Iacob Ridzi în 16 februarie, după ce luni a ascultat pledoariile finale ale acuzării şi apărării şi ultimul cuvânt al inculpaţilor.

Avocaţii au arătat, în principal, că clienţii lor au respectat întocmai procedura legislativă în cadrul organizării evenimentelor de la 2 Mai şi că aceştia ar trebui achitaţi.

În replică, procurorul de şedinţă a cerut respingerea apelurilor făcute de cei condamnaţi în primă instanţă în acest dosar şi a susţinut apelul propriu făcut împotriva inculpatei Daniela Popa, consilier în cadrul Direcţiei de Investiţii, Achiziţii Publice şi Servicii Interne din Ministerul Tineretului la data faptelor, care a primit o pedeapsă cu suspendare în primă instanţă. Procurorul DNA a cerut ca Popa să execute pedeapsa în regim de detenţie, în virtutea funcţiei deţinute, pluralităţii infracţiunilor de care este acuzată şi a gradului ridicat de periculozitate a unora dintre fapte.

La final, în ultimul cuvânt, Monica Iacob Ridzi le-a cerut judecătorilor să-i ofere posibilitatea de a-şi creşte cei doi copii, între care unul mai mic de un an şi jumătate, şi a susţinut că totul i se trage de la faptul că a fost “credulă”.

“Am plătit politic şi personal pentru că am fost credulă în oameni. Problemele mele de sănătate s-au acutizat. Săptămâna trecută eram internată pentru investigaţii, iar recent m-am externat pentru a fi aici. Din cauza stresului din ultimii cinci ani de zile şi copiii mei s-au născut cu probleme. De cinci ani de zile am trăit momente de umilinţă profundă şi uneori am simţit, efetiv, că mor cu dreptatea în mână. Viaţa mea şi a copiilor mei este la acest moment în mâinile dumneavoastră”, a declarat Ridzi.

Completul de cinci judecători al instanţei supreme a rămas în pronunţare în acest caz, urmând să dea decizia definitivă în 16 februarie.

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob Ridzi a fost condamnată, în 27 ianuarie 2014, de ICCJ, la cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Naţională a Tineretului.

Aceeaşi pedeapsă a fost dispusă, tot pentru abuz în serviciu, pentru Ioana Vârsta, în timp ce Paul Diaconu a primit doi ani şi jumătate de închisoare cu executare.

Alţi şase angajaţi ai ministerului au primit pedepse cu suspendare.

stiripesurse.ro

 

Un răspuns

  1. pungasel@yahoo.com' Rasmerita Pungasel spune:

    Problemele mele de sănătate s-au acutizat.

    Ceee?????????? Daca-ti dau astia verdict de nevinovata sigur te faci bine si mai candidezi vreo doispe ture, asa cam pana la 85 de ani. Las-o Doamna mai incet si vezi de treburile casei: calcat, spalat, copii, lectii si altele. Un secret: nivi macar nu ai talent la politica. Esti o creatie de-a lui Basescu. fara el nu ajungeai mai mult de-o consiliera locala. Hai, fi cinstita cu tine chiar tu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus