Regia autonomă Monitorul Oficial funcţionează sub autoritatea Camerei - prevede un proiect de lege adoptat miercuri de deputaţi.

“Regia autonomă Monitorul Oficial se organizează ca regie autonomă sub autoritatea Camerei Deputaţilor. Editorul Monitorului Oficial este Camera Deputaţilor. Actele care se publică în Monitorul Oficial, partea întâi şi partea a doua, se înaintează secretarului general al Camerei Deputaţilor în copie certificate de către autorităţile emitente, sub semnătura conducătorului acestora sau a locţiitorului său. Secretarul general al Camerei transmite Regiei autonome Monitorul Oficial spre publicare actele prevăzute la articolul 1”, se arată în proiect, potrivit agerpres.ro.

Acesta mai prevede că retragerea actelor de la publicare se poate face numai de către cel care a solicitat publicarea, cu încuviinţarea secretarului general al Camerei şi cu suportarea de către solicitant a cheltuielilor aferente efectuate de Regia autonomă Monitorul Oficial în procesul de editare şi publicare.

“Monitorul Oficial – Partea 1 – se editează în traducere şi în limba maghiară. Pentru Partea 1 în limba maghiară cheltuielile de publicare se suportă din bugetul Camerei Deputaţilor”, se precizează în iniţiativa legislativă.

Proiectul a fost reexaminat la cererea preşedintelui Klaus Iohannis. El a fost adoptat de Senat, iar Camera este for decizional pentru el.

stiripesurse.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus