Monumentul ridicat în centrul istoric al Devei în cinstea fostului principe al Transilvaniei Acațiu Barcsay, a fost demolat!

Monumentul lui Acaţiu Barcsay a fost demolat luni, 29 decembrie 2014.

10675523_10200232657816372_4607332388104978187_n

10833727_10200233714122779_820373720_n

În data de 29 octombrie a.c., prin decizia pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, în procesul intentat de Costache Rahovean Aoanei, primarul municipiului Deva, Petru Mărginean, a fost obligat să “procedeze la demolarea construcţiei monument de for public închinat lui Acaţiu Barcsay-principe de Transilvania – situat în Deva, str. 1 Decembrie 1918 – în faţa Palatului Administrativ”.

Drept urmare, la data de 18 noiembrie, edilul a declanşat procedura demolării construcţiei în cauză, sens în care prin compartimentele de specialitate ale aparatului propriu a fost stabilită, prin deviz estimativ, valoarea lucrărilor de desfiinţare, a fost prevăzută în buget suma necesară acoperirii acestor cheltuieli şi a fost emis Certificatul de Urbanism nr. 538/2014, care stă la baza autorizaţiei de desfiinţare.

În ultimii doi ani, monumentul a făcut obiectul unor controverse care s-au clarificat în instanţă. Curtea de Apel Alba Iulia a decis că monumentul trebuie demolat întrucât a fost amplasat în centrul istoric al Devei fără forme legale.

10819483_555937481208063_1861628742_o-794x529

Deveanul Constache Rahoveanu Aoanei a prezentat luni la rând documente care confirmă că monumentul a fost amplasat în centrul istoric al Devei fără a avea toate avizele legale. Costache Rahoveanu Aoanei a mers în instanţă cu teza sa, punctul forte al acţiunii în Justiţie fiind un aviz dat de Ministrul culturii cu 4 zile înainte ca acesta să fie solicitat. Protestatarul mai susține că și administraţia deveană de la acea vreme a acționat ilegal atunci când a semnat autorizația de construcție fără a avea aprobarea Consiliului Local al municipiului Deva.

Foto: Gabriel Drăgan/Facebook

20 răspunsuri

  1. Ma întreb dacă acest tovarăș împăiat nu ar sta bine pe piedestal care a rămas.
    Rușine dle (?) p..rimar marginal petru. Acu’ urmează si celelalte monumente?
    DEMOLATORII DEVEI!
    De făcut nu faceți nimic. Nu locuri de munca, nu modernizare, nu deszăpezire …. sunteți cu adevărat magistrali.

  2. A învins “bunul simt” al analfabeților si inculților. Pe cine deranja cu adevărat?
    Propun Deva pentru capitala culturală europeană! Pe domnul in roșu manager general al evenimentului si pe petru al nostr’ contabil sef (ca le are cu banii publici).
    Sunteți de….premianții fără premii … la mansarda.

    • Romania parca incearca sa fie stat de drept. Acum ca a venit Johannes, “meseriasii” care vor sa ne demonstreze cum e “treaba lucrului bine facut” o pot lua de la capat cu toate autorizatiile. Ce e atat de complicat ?! Succes !
      :))

    • TARANE,sa pupi in fund pe totii Romanii din tara tu si totii Bozgorii existentii in Romania””!!

  3. Bai Cri, multumestete ca nu l-au demolat cu buldozerul șenilat si cu fanfara!
    In rest&
    Apropo domnule primar, bolovanul cu crucea din capătul celălalt al parcării pe când?

  4. Voi devenii sunteti dementiali!!!:-) Ati demolat un monument???
    La Caracal cu voi

  5. Hunilor, excavatorul era condus de Winckler al vostru

    • petruorban49@yahoo.com' Orban Petru spune:

      Nu stiu cum e cu monumentul,nici cu personajul reprezentat,sincer nu am auzit de el,probabil ca a fost pretendent sau descendent.Printi si printisori nu ducem lipsa,ba unii fac ravagii in patrimoniul tarii,liberi ca pasarica,zburda.Cu hunii insa nu ne este rusine daca tinem cont de timpurile in care jefuiau intreaga Europa [acum e invers],totusi nu mai suntem huni ,doar la origini.Sper sa fim perceputi asa cum suntem si respectati la locurile noastre ,fiecare.Cu stima

  6. Devean cu numele ásta?Poate,da naturalizat,bástinas nici intr-un caz!AOANEI?Ce figuri de moldovean are si papagalul ásta!!!Alte probleme nu sunt in oras!!

  7. Cu aceasta ocazie se va acorda premiul pentru cultura ” Costache
    Rahovean Aoanei” domnului primar PC – PNL petre margineaNU.
    Bafta si la mai multe!

  8. iojifodes@gmail.com' Ioji Fodeș spune:

    Urmează statuia lui Traian din Unirii în locul căreia se va construi o biserică cu hramul Sf. Petru și Pavel.

  9. Dar inafara de chichiţa asta birocratică, cu acte imperfecte, pe mine mă interesează dacă acest principe merită să aibe o statuie în România !… că nu stiu nimic de acest Barcsay….

    • da’ pai pentru ce sa aiba? pentru ca o tiparit prima carte in limba romana cu caractere latine(1648)? ca o scutit preotimea ortodoxa de taxe?(pe atunci nu era vorba de BOR srl, era preotimea de pe sate, in timp ce catolicii erau scutiti, aia-i treaba.. Maine poimaine se trezeste o leguma de asta sa ceara scoaterea din istorie a lui Zapolya..(care ceruse preotilor romani sa predice in romana, nu in slavona). nemernici…

  10. Pingback: Monumentul lui Barcsay din Deva a fost DEMOLAT | Dan Tanasa Blog

  11. Suta-n mie ca nici Cetatea Devei si nici Castelul Corvinilor nu au avut autorizatie de constructie, asa ca, jos cu ele!!!

  12. Aioanei un adevarat roman , un erou national. Statuia sa fie dusa inapoi in cimitirul de la Barcea sau Bacia de unde a fost adusa ca si monument funeral.Deva trebuie sa ramana curata, nu imbacsia\ta. Cum ramane cu penalizarea prefectului Dezsi Attila (fost UDMR-maghiar)din anul 2011 , an in care a aprobat si instalat statuia maghiara in Deva?cum ramane cu subalternii si gasca care au semnat documentele pentru a aduce statuia rahat maghiar in Deva? De ce nu fac puscarie?Am inteles ca au facut ilegal reaba instaland statuia de rahat in Deva!Aioanei intenteaza inca un proces .Cred ca vei castiga!

  13. Trist. Barcsai a finantat prima tiparitura in limba romana scrisa cu litere latine. Probabil ”deveanul” Aoanei scrie in slavona.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus