Dumnezeu să îl odihneasă în pace!

Dumnezeu să îl odihneasă în pace!

_________________

 “Clovnul” şi cenaclul “Lucian Blaga”

În 1989 la Hunedoara, tinerii ta­lentaţi în ale scrisului mergeau la cenaclul literar “Lucian Blaga” condus de poetul Eugen Evu. Scriitorul hunedorean era deja urmărit de ani buni de Securitate. Numele pe care îl primise din partea “băieţilor cu ochi albaştri” era “Clovnul” (uneori în documente apare sub numele de “Claunul”). Ofiţerii voiau să îl determine pe poet să semneze un angajament, după ce acesta îi scrisese o scrisoare anonimă de protest lui Nicolae Ceauşescu la începutul anilor ’80.

În 1989, Eugen Evu era angajat la Casa de Cultură din Hunedoara ca referent cultural principal, iar din 1975 pusese pe picioare un cenaclu numit “Lucian Blaga”. Poet cu câteva volume de versuri apărute, Eugen Evu era mentorul unor tineri pe care îi recomandau chiar profesorii de limba şi literatura română.

“Fiind angajat la Casa de Cultură, trebuia să am activităţi culturale şi aşa a apărut cenaclul. Veneau şi 20-30 de elevi în acelaşi timp. Se perindau, îşi făceau un stagiu, unii au renunţat, alţii nu aveau chemare. Şi eu în­văţam de la ei. Îmi luam mereu în nas că îi agit. Nu îi puneam să scrie poezii patriotice, dar permanent au intrat în colimator. Erau ca şi copiii mei, trebuia să am în permanenţă grijă de ei.

Ne întâlneam o dată pe săptămână la Casa de Cultură, într-o săliţă pe care o renovasem. Eram un mic grup de nemulţumiţi care gândeam şi scriam. Cenaclul a fost un veritabil focar, dacă pot să îi spun aşa, a fost o şcoală de formare. Tinerii îşi citeau poeziile, discutau pe text, făceau analize, învăţau să teoretizeze, era o concurenţă boemă între ei. La «şcoala din Hunedoara», cum era numită, nu se discuta împotriva Partidului, iar în texte se vorbea cu şopârlici.

Pe aici au trecut şi s-au format înainte de 1989 Călin Hera, Nicu Vintilă, Liliana Petruş, Ovidiu Băjan, Vergiliu Vera, Nicolae Szekely şi mulţi, mulţi alţii. Făceam şi cursuri de doi ani de teatru, premergătoare facultăţilor. La acestea i-am avut cursanţi pe Ana Ciontea, Florin Busuioc, Camelia Maxim, Simona Gălbenuşă şi alţii, care au devenit apoi actori cunoscuţi ai României. Am luat cu ei premii multe pe la diverse concursuri din ţară. Şi teatrul de copii era foarte bun, ţin minte că umpleam sala”, povesteşte Eugen Evu.

Pe lângă cenaclu, Evu mai organiza şi întâlniri cu publicul: “O dată pe lună făceam «studioul artelor», un fel de revistă vorbită. Şi acum am nostalgia ei. În condiţiile de atunci se făceau nişte lucruri extraordinare acolo. Veneau cam o sută de persoane când organizam întâlnirile «studioului artelor». Acestea semă­nau cu o cafenea literară, unde erau de toate, de la poezie, umor, muzică, teatru, mai venea şi câte un scriitor. Într-un an am avut recitaluri din Dinescu şi Sorescu. Caramitru a venit aici, a fost şi Tudor Gheorghe în toamna lui 1989. Atunci s-a simţit un freamăt dinspre Bucureşti”.

URMĂRIT DE SECURITATE

Eugen Evu era fiul unui pastor penticostal care a fost ani în şir urmărit de Securitate. Şi fiul a făcut o greşeală: i-a scris lui Ceauşescu o scrisoare anonimă. De atunci a început calvarul. “Eram capul răută­ţilor, eram ostil. Am făcut o gafă într-un moment de disperare, i-am scris o scrisoare lui Ceauşescu, anonimă, în 1982. Am trimis-o pe adresa Co­mitetului Central. Nasol de tot, era o ameninţare, îi scriam că am crezut în el, că acum e frig în casele noastre, că nevestele noastre nu au de lucru, îi spuneam că nici Miliţia nu îl iubeşte, chestii de-astea. Îl somam să recu­noască, îi scriam că noi, poporul, o să îl scăpăm. Securiştii au ajuns la mine.

Pentru început m-au chemat la Securitate din două în două săptă­mâni, în biroul lui Ion Haicu, unde mi-au spus să recunosc că stau în acelaşi bloc cu un miliţian. Am spus că nu e adevărat, dar ei mi-au cerut să scriu asta, normal că voiau să aibă dovada scrisului meu de mână. Aşa a început hărţuiala să recunosc. A fost ceva absolut delirant. Interesant e că nu voiau să mă lichideze fizic, ci să mă înnebuneas­că să cedez, să semnez un angajament. Îmi spuneau că vor să mă corecteze.

După fuga lui Pacepa se declanşase un război între Partid şi Securitate. Partidul îi încălecase pe securişti, aceştia ne­maiputând să lichideze pe cineva atât de uşor. Mereu îmi repetau că nu mai au nevoie de martiri. Şeful Securităţii Judeţene, Lucian Văceanu, m-a mân­cat de viu. Chiar ajunsese să îi vorbească de rău în faţa mea pe ceilalţi ofiţeri de Securitate. «Dumneata eşti foarte inteligent, ai fi mult mai bun ca boul acesta de căpitan Haicu, ai fi bun la noi!». Mi-au luat toate cărţile la puricat, mi-au băgat scopalamină în vodcă.

Periodic, la două săptămâni, mă suna Ion Haicu, el răspundea de învăţământ şi de cultură, şi îmi spunea: «Vii la noi?». M-au urât, pentru că n-am cedat. Recunosc că am murit de frică precum un animal. Voiau să mă determine să fac un angajament cu ei. Puţin a lipsit să nu ajung la Spitalul de nebuni. Şi aşa eram într-o formă fizică deplo­rabilă; am fost şi operat. În 1989 am fost luat cu duba de pe stradă. M-a salvat Adrian Filer (n.r. – ofiţer de miliţie la Hunedoara). Am spus că o să fac pe nebunul, aşa ca Hamlet. Mai târziu am aflat că îmi dăduseră numele de cod «Clovnul» într-un dosar, dar că mai aveam încă două care fuseseră denumite «Cerna» şi «Anonimul».

Am recunoscut într-un final că eu sunt autorul acelei scrisori, dar nu au încetat, pentru că voiau să semnez şi un angajament. Aşa ceva chiar că nu puteam face! Am avut noroc totuşi cu oameni ca Radu Bălan (n.r. – fost prim-secretar al PCR Hunedoara până în 1987, pe care Revoluţia l-a prins pe funcţie similară în judeţul Timiş. El a şi fost condamnat în “Lotul Timişoara”). Aveam protecţie şi la Uniunea Scriitorilor. Mă şi mir că am scăpat!” În total, dosarele de urmărire ale lui Eugen Evu au 460 de file. Printre acestea se numără şi “Raportul de constatare THE – STT”:

“Subsemna­tul Nicola Gheorghe, specialist gra­fic din cadrul Ministerului de Interne, Unitatea Militară 0647/ Buc., la solicitarea Inspectoratului Judeţean Hunedoara al Min. de Int., prin adresa nr. 53077 din 25 februa­rie 1984, am efectuat o analiză gra­fică între un înscris şi scriptele de comparaţie emanate de la numitul Evu Eugen, pentru a stabili dacă piesa în litigiu a fost sau nu scrisă de sus-numitul. În conformitate cu prevederile Codului de Procedură Penală al RS România, respectiv art. 62, 64, 112 şi 115, am procedat după cum urmează: «Descrierea pie­selor» – Piesa în litigiu reprezintă o scrisoare intitulată «A venit…», scrisă cu pastă albastră pe o filă de hârtie albă, neliniată, model A4. Documentul a fost expediat într-un plic de culoare alb, tip mapă, adresat unei persoane fizice (…). Se re­marcă printr-un scris cu dimensiune relativă mijlocie, cu dimensiunea absolută dreptunghiular înal­tă, cu de­pasantele superioare în ge­neral subînălţate, iar cele inferioare prelungite, cu raportul dintre ma­jus­cule şi minuscule de inferioritate, cu înălţime inconstantă, uneori gladiolată. (…) … cu distanţa dintre litere în cadrul cuvântului normală, iar dintre cuvinte mărită. Este un scris cu înclinaţie constantă dreapta, cu rînduri liniare orizontale, cu finale orientate progresiv, cu arcuire unghiulară şi semiunghiulară, na­tural, de evoluţie superioară, executat cu viteză mărită, cu apăsare normală, legat grupat, cu ovale închise, încadrat sinistromarginat sinuos, ordonat şi lizibil… Caracteristicele grafice generale des­crise mai sus le întâlnim în totalitate şi la scriptele de comparaţie ema­nate de la numitul Evu Eugen. Minuscula «a» se remarcă prin ova­lul deschis supe­rior cu atacul la ora 1 şi prin gama a doua subînălţată, tangentă superior la oval»”.

Din păcate, unii dintre cei care frecventau cenaclul au ajuns să îl “toarne” la Securitate. Pe unii îi bănuia încă de atunci, pe alţii i-a descoperit mai târziu, în filele de urmărit. “I-au speriat, pentru că erau tineri şi mulţi aveau probleme în familie. Într-un fel erau de înţeles. Tocmai de aceea nu am vorbit niciodată nimic în preajma lor. Încercam să îi protejez!”, spune astăzi poetul.

PAS LA UNIUNEA SCRIITORILOR

Eugen Evu avea deja şase volume publicate, dar nu fusese primit în Uniunea Scriitorilor. Atunci se întocmea un dosar în care trebuiau ataşate, pe lângă acele trei volume, referinţe critice foarte bune, premiile şi activitatea culturală. În plus, trebuia ca solicitantul să aibă trei-patru ani de stagiatură. Desigur că şi el a scris poezii patriotice, că acestea trebuiau să apară pentru ca cineva să spere că va intra în Uniune: “Ne cereau şi poezii patriotice. Tot timpul ne ziceau şi cei de la edituri şi cei de la ziarul local să le dăm şi astfel de poezii dacă vrem să apărem.

Îmi amintesc că a fost ceva ce a stârnit râsul tuturor. Trimise­sem unei reviste din Capitală o poe­zie care începea cam aşa: «Iubesc acest oraş», dar respectivul ziarist căruia i-o trimisesem spre publicare a modificat-o, iar acum ea începea în felul următor «Iubesc acest bărbat»”. Eugen Evu a intrat în Uniunea Scriitorilor abia după 1990, dar intra mai des în sediul Miliţiei din Hunedoara pentru verificarea ma­şinii de scris. “Aveam autorizaţii pe trei maşini de scris. Trebuia să mer­gem periodic cu maşina la Miliţie, pentru că tot ce era de multiplicat era pericol. Întâi venea sectoristul, care era trimis de băieţii de la Securitate, şi te anunţa. Îţi luau un test, amprentă grafologică, specificul ei şi se bătea un text din operele lui Ceauşescu”, îşi aminteşte Eugen Evu. Pe de altă parte, Eugen Evu a reuşit să scrie şi un roman de sertar, pe care l-a intitulat “Roşu putred”.

N-a apărut niciodată, deşi tentative au fost: “Povesteam în el tot ceea ce trăiam noi zi de zi, tot circul vieţii noastre”. Astăzi, Eugen Evu este pensionar şi trăieşte la Hunedoara. A încercat ani buni să recupereze scrisoarea trimisă lui Nicolae Ceau­şescu, dar nu a reuşit, cu toate insistenţele. A reuşit să o vadă o singură dată. Cenaclul “Lucian Blaga” a su­pravieţuit până în anul 2007. Mulţi dintre “cenaclişti” sunt astăzi zia­rişti sau actori cunoscuţi.

4 răspunsuri

  1. toristoian@yahoo.com' Victoria Stoian spune:

    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace. O mare pierdere pentru lumea literara. Un mare si dureros gol in suflete noastre! Victoria Stoian.

  2. Dumnezeu sa-l odihneasca. A fost prietenul meu. (Mama domniei sale a plecat din comuna Bretea Romana pe drumul vietii.Se numea Evutza.Nici care nu stiti ca era de loc de la Gantaga.) Un suflet nobil , un caracter impecabil , un modest extrem ,un blajin, un rabdator, un condei ales .S-a dat pe sine la o parte ca sa avem noi loc in lume.O lume care l-a necajit de multe ori. I-a iertat pe toti. Absolut pe toti.

  3. polifron@msn.com' Victor Badescu spune:

    Multumim ca ne mai tii la curent cu ce mai se intampla prin Hunedoara.

  4. mircea.tarcea@gmx.de' Mircea Tarcea jr. spune:

    Dumnezeu sa-i dea iertarea si odihna binemeritata, dupa drumul lung si greu al vietii Sale de luptator anticomunist intr-o tara plina de bulversari politice, jertfe si martiri!!
    Prin plecarea lui dintre noi, devenim mai puternici in Ceruri si mai saraci pe Pamant!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus