Când se vrea, se poate. Măsurile economice și sociale ale PSD, în valoare de aproximativ 3,5 miliarde de euro, demonstrează aplecarea actualei coaliții de guvernare asupra nevoilor reale ale românilor. Pachetul „Sprijin pentru România!” devine realitate!

În pofida declarațiilor din spațiul public ale unor foști președinți de partid, soluțiile PSD sunt cât se poate de reale și necesare. Astăzi, 13 aprilie, Parlamentul României a adoptat primele măsuri din pachetul de politici publice conceput pentru creșterea nivelului de trai. În primul rând, se va dubla cota de hrană pentru pacienții din spitale, de la 11 lei cât este acum la 22 de lei. Acest lucru se va întâmpla începînd cu 1 iunie.

Un alt proiect de lege votat în Parlament prevede aplicarea în agricultură și în industria alimentară a modelului de salarizare din domeniul construcțiilor, cu salariu minim de 3.000 de lei brut și cu scăderi de taxe la toate celelalte salarii din sector. Avem mulți meseriași și specialiști în domeniile respective, dar sperăm să încurajăm o creștere și mai mare în ceea ce privește resursa umană.

Nu în ultimul rând, Ministerul Finanțelor a prezentat proiectul ajutoarelor de stat pentru investiții majore în economie. Practic, se va relua schema de ajutor de stat pentru firmele care fac investiții de peste 1 milion de euro. Promovăm investițiile, iar mediul de afaceri trebuie să știe că administrația publică din România le este un real partener de dezvoltare.

Niciunul dintre cei care atacă astăzi măsurile concrete propuse de noi pentru ridicarea nivelului de trai al românilor nu a făcut mai mult. Partidul Social Democrat își va duce mai departe politicile publice îndreptate către bunăstarea românilor. Acesta este doar începutul.

 

Natalia-Elena INTOTERO

Deputat PSD Hunedoara

Președintele Comisiei pentru învățământ

Un răspuns

  1. Doamna “Totero-Inter” nu mai aminteste nimic despre ce a schimbat in invatamint de cind PSD este iar la guvernare. Hai, curaj, baga ceva acolo, ce ati facut de avem asa de multe genii in rindul “elevilor”.
    P.S. Care este unitatea de masura a “lipsei de bun simt”?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus