În urma accidentului, un tânăr de 23 de ani a fost rănit şi transportat la Spitalul de Urgenţă din Petroşani.

UPDATE

Potrivit informaţiilor oficiale, “un conducător auto de 53 de ani din Petrila, conducătorul unui autoturism BMW, nu s-a asigurat în momentul în care a efectuat un viraj spre stânga şi nu a acordat prioritate unui autoturism marca Volvo ce venea din sens opus, condus regulamentar de un tânăr de 23 de ani din Petrila. În urma impactului, autoturismul condus regulamentar a fost proiectat într-un autobuz parcat. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a tânărului de 23 de ani”, a declarat pentru HunedoaraLiberă.ro ag. principal Laura Bradu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.

 

Evenimentul rutier s-a produs în această după-amiază pe strada Republicii din Petrila, la cap de linie. Potrivit primelor informaţii, vinovat este şoferul unui autoturism Volvo, care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a intrat în plin într-un autoturism BMW seria 3. În urma impactului puternic, autoturismul Volvo a fost proiectat într-un autobuz parcat.

Pompierii au intervenit la faţa locului pentru descarcerarea unei victime din autoturismul Volvo. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 30 de ani, a fost transportat în stare gravă la Spitalul de Urgenţă din Petroşani. Se pare că victima a suferit răni la mâini şi la picioare.

foto facebook, Cornel Pintea

Ţi s-a părut interesant articolul?

Distribuie pe Facebook pentru a putea fi citit şi de prietenii tăi!

Urmăreşte HUNEDOARA LIBERĂ.RO pe FACEBOOK

17 răspunsuri

  1. nu pot sa cred ! e primul accident de bmw la care soferul acestuia nu e vinovat! s-a mai demontat un mit!

  2. Ba chiar BMW-ul a fost de vina..

  3. Bmw-ul a fost de vina, sa ma pis pe stirea voastra de cacat.. nici nu ati fost acolo cand s-a produs accidentul si scrieti si voi repede.. doamne pana unde se ajunge lumea asta! Si cica maini si picioare? Voi ganditi macar putin.. e deja in operatie la bazin!

  4. cum sa fie soferul de BMW cand spune clar ca cel din VOLVO nu a adaptat viteza la conditiile de drum ?

  5. ziare de cacat…….bmw _ul nu a acordat prioritate pisatilorrrrrr

  6. Maa, nu avea cum sa fie cel cu volv el venea din sus si cel cu bmw-ul a intrat pe straduta aia si nu s-a asigurat ca vine cineva din sus! am fost la fata locului:)

  7. vecinu@gmail.com' Vecinul Primarului spune:

    Dacă ați fi trecut pe la școală atunci când se preda limba română ați fi avut minunata abilitate de a citi ”Potrivit primelor informaţii…” asta însemnând că nu au fost la fața locului și informațiile nu pot fi 100% reale ținând cont că au fost transmise pe sursă.
    Asta e problema la români…Nu avem habar să citim dar înjurăm precum cocalarii.
    Apropo VALI ”potrivit primelor informații” putem deduce că ești un dobitoc iar după ce vom afla ”mai multe informații” vom constata că de fapt ești un mucos din fața calculatorului care și-a întrerupt filmul porno la care se uita pentru a comenta aici din frustrare că nici mâna nu-l mai ascultă.

  8. .deci bmv,53 ani face st fara prioritate,volvo mers regulamentar tanar 23 ani,volvo vinovat neadaptare viteza intra in plin in bmv.tanar 30 ani ranit dus la spital.buun daca bmv face st fara sa se asigure ce mai contaza viteza volvo-ului si cum poate fi ala vinovat daca sa trezit cu bou in fata????????

  9. Ăla cu BMW este vinovat nu mai băgați aici minciuni și ăsta a dovedit legea eu sunt iubita celui din volvo și știu adv și lăsați minciunile deoparte dacă nu vreți sa aveți probleme

  10. adrian_tanana@yahoo.ca' jakkomino spune:

    Esti o pisata raimonda,una din iubitele lu ala cu bmw-ul. Sa vad acum ce rahat de probleme o sa am,fa pitipoanco

  11. j@uuj.com' unkbmnown spune:

    Ăla cu bmw-ul e vinovat! Neacordare de prioritate și punct! Acum încep mușamalizare ca ăla cu bmw-ul are lovele.Mereti în plm de fraieri.Sa-i permisul la hoitul ăla cu bmw

  12. 23 de ani sau 30 bag p..a in stirea ta

  13. Ba te crezi șmecher sau ce scrie mă în privat pe fb ce iubita lui ăla cu bmw bai pi….. eu sunt iubita lui Ionut cel din volvo ce vb tu aici

  14. salut ! am prins tot incidentul cap coada nu mai vobiti fara cap si fara cunostiinta de cauza ! sunt persoane platite sa analizeze ce si cum, nu mai dati voi informatii cu starea vremii la 10m mai sus de autobuz ii si camera de monitorizare trafic a primariei…….acolo pe poate vedea ce si cum a fost daca se vrea…. o seara buna !

  15. Domnul de mai sus are dreptate ,dar doar daca se vrea . Raimonda , ești fata si înjuri ca la ușă cortului , eu spun sa dai si tu dovada de buna creștere si civilizație , pentru ca trăim intro tara libera si nu poți amenința tu pe nimeni ca pățește ceva . In plus de asta din cate am auzit BMW a fost vinovat , dar cred ca si Volvo , adică acolo venind din curba , campul de vizibilitate este redus iar daca circul cu o viteza de 100 km/h e greu sa eviți pe cineva care sa asigurat sa intre in intersecție . Totuși aici sunt multi si fara experienta la volan si vorbesc sa se creadă tari . Însănătoșire rapida pentru Ionut 🙂

  16. Vb Cum vreu ,și nu spune tu ca venea cu 100 tu Îți poți imagina ce însemna să intre cu 100 la ora ? El avea 50 maxim 60 și se poate vedea și pe net ce se întâmplă cu o mașină care intra cu 60 în ceva și cer se întâmplă când intra cu 100. Credeama era mort acuma. Așa ca nu vb cred ca știu mai bn ca și tine cazul și știu și ce spune politia și etc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus