Fără îndoială, noul primar al municipiului Deva, Nicolae Florin Oancea, este politicianul anului 2017.

 

Fără îndoială, noul primar al municipiului Deva, Nicolae Florin Oancea, este politicianul anului 2017.

Motivație: A câștigat detașat alegerile pentru postul de primar, obținând 9.065 de voturi, respectiv 42 la sută dintre voturile valabil exprimate la scrutinul din data de 5 noiembrie.

Cine ar fi crezut la începutul lui 2017 că Oancea va ajunge la o asemenea performanță? Nici chiar el!

Să ne amintim că Nicolae Florin Oancea a fost viceprimar al Devei între 2004 și ianuarie 2010, lider al PNL Deva, practic, el trebuia în 2012 doar să-și aștepte rândul. Schisma din PNL din februarie 2010, iar mai apoi nenumăratele scandaluri din partid, înființarea USL și nerăbdarea sa l-au scos din joc în 2012. În vara aceluiași an, s-a supărat și a candidat ca independent la Primărie, ocupând locul al treilea în clasament.

A dispărut din viața politică până anul trecut, când s-a înscris în ALDE și a candidat iar pentru postul de primar. A obținut un pic peste 1.900 de voturi, clasându-se al patrulea. A stat câteva luni consilier local, după care a demisionat și părea că a pus punct carierei politico – administrative.

Cine ar mai fi pariat pe el la începutul anului? Cine era? Un fost politician, om de afaceri cu probleme în firmele sale, cu imaginea erodată de două eșecuri electorale. Și totuși, nu aduce anul, ce aduce ceasul! S-a întors în PNL, a fost desemnat candidat la Primăria municipiului Deva și a câștigat. Detașat! Învingătorul ia tot!

Pe poziția a doua a clasamentului – Cristian și Lucian Resmeriță. Cu siguranță, în viața de zi cu zi pare că aceștia au pus stăpânire pe Lupeni, unde fac ce vor. Doar că politica se face pe voturi, iar familia Resmeriță nu a pierdut nicio bătălie electorală în municipiul Lupeni, începând cu anul 2000.

Cornel Resmeriță, tatăl celor doi, a câștigat mandat după mandat pentru Primărie. Cristian Resmeriță a câștigat la rândul său două mandate uninominale de deputat – în 2008 și 2012 -, în 2016 postul de primar, în decembrie 2016 a fost în fruntea listei PSD la Senat. O să spuneți că membrii familiei Resmeriță s-au desemnat între ei. Așa o fi, dar de ce nu a reușit nimeni să-i învingă?

Anul acesta, al treilea membru al familiei, Lucian, a fost desemnat drept candidat al PSD pentru postul de primar, lăsat liber după plecarea fratelui său în Senat, și a câștigat alegerile parțiale din 11 iunie 2017. Atât timp, cât opoziția din Lupeni e fragmentată, familia Resmeriță va câștiga în continuare alegerile, chiar dacă în acest secol postul de primar s-a dus din tată în fiu în fiu sau din tată în fiu și din frate în frate.

Locul al treilea nu se prea poate acorda. S-ar fi putut califica Lucian Heiuș (PNL) și Laurențiu Nistor (PSD), dar fiecare dintre cei doi lideri au făcut și greșeli, care le-au anulat rezultatele.

Heiuș a devenit președinte al PNL Hunedoara, dar candidații la parțialele din iunie 2017 au pierdut alegerile la Lupeni și Sălașu de Sus, fiind învinși la scor.

De partea cealaltă, Laurențiu Nistor a devenit președinte al uneia dintre cele mai importante comisii din Camera Deputaților – cea economică, luându-i locul lui Mihai Tudose, actualul premier, dar a eșuat la Deva, unde candidatul partidului, Petru Mărginean, a fost învins cu peste 3.700 de voturi în lupta pentru fotoliul de primar.

2 răspunsuri

  1. Pai atunci si soferul sau trebuie declarat soferul anului ! 🙂 🙂

  2. Dacă astfel de indivizi sunt politicienii anului, hai să tragem apa

Lasă un răspuns către Ealocin Anulează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus