Trei consilieri locali validați de instanță vor depune jurământul mâine, 12 ianuarie

 

Instanța a validat și ultimele două mandate de consilieri locali la Deva. Este vorba despre un mandat din partea PSD și unul din partea AUR. Astfel, Jean Florin Bălan (PSD) și Marius Mane (AUR) vor face parte din Consiliul Local Deva. Aceștia, alături de Claudiu Petre Simionescu (PRE) vor depune jurământul mâine, 12 ianuarie 2021, astfel că la peste trei luni de la alegeri și la mai bine de două luni de când s-a constituit, Consiliul Local Deva va fi în formație completă  de 21 de consilieri. Motivul acestor amânări l-a constituit modificarea legislației. Codul Administrativ prevede că mandatele sunt validate de instanță.

Ca fapt divers, Jean Florin Bălan este ginerele lui Laurențiu Nistor (președintele PSD Hunedoara și al Consiliului Județean), iar Claudiu Petre Simionescu – cumnatul lui Mircia Muntean (fost primar al Devei și fost deputat).

Revenind, componența Consiliului Local este următoarea: PNL – 9 mandate, PSD – 4, PRE – 3, USR și AUR – câte două și UDMR – 1.

După ce ultimii trei consilieri locali vor depune jurământul, pot fi aleși și cei doi viceprimari.

Potrivit primarului Nicolae Florin Oancea, cei doi viceprimari vor fi Gabriel Nelu Ilieș (USR) și Ferdinand Zoltan Pogocsan (UDMR). Cele trei formațiuni – PNL, USR și UDMR au împreună 12 voturi, astfel că, prin alegerea celor doi ca viceprimari,  majoritatea în CL Deva va fi asigurată.

Ședința ordinară în care vor fi aleși viceprimarii va fi, potrivit primarului Devei, în data de 27 ianuarie.

Un răspuns

  1. kristinokia@yahoo.com' Faraon Nicu Alin spune:

    Tati Moș are experiență in administrație, nu e venit cu pluta. Profesorii să stea draq la catedră. USR nu face bine Devei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus