Ștefan a fost membru PDL, apoi PNL, după fuziune

Hunedoara Liberă vă anunța ieri că Nicușor Eduard Ștefan, fost manager al Spitalului municipal „dr. Alexandru Simionescu”, a făcut cerere de adeziune în PLUS, organizația de la Hunedoara, după 3 ani de la demisia sa din PNL. Ștefan a fost manager al spitalului în timpul mandatului de primar al lui Viorel Arion, care este și nașul său. A demisionat din post în iulie 2016, imediat după ce nașul a pierdut fotoliul de primar al Hunedoarei. Joi, 16 ianuarie 2020, a avut loc o primă discuție în cadrul PLUS Hunedoara despre cererea lui Ștefan, urmând ca apoi aceștia să se pronunțe dacă îl acceptă în formațiunea condusă de către Dacian Cioloș. Nici nu s-a uscat bine tușul/pasta de pix pe cerere că Nicușor Eduard Ștefan a și retras-o. Cel puțin așa ne-a trasmis președintele Organizației Județene PLUS Hunedoara, Călin Pop, într-un comentariu pe care îl redăm mai jos:

„Domnul Ștefan a depus cererea de adeziune la PLUS, cunoscând principiile partidului.

Astăzi a renunțat la cererea de adeziune, în urma speculațiilor din spațiul public, astfel că nu a fost și nu este membru PLUS.

Mai precizez faptul că a fost corect față de PLUS, fără să pretindă în prealabil să fie desemnat candidat pentru funcția de primar al municipiului Hunedoara sau orice altceva, fapt pentru care, personal, îl apreciez și îi urez succes în toate lucrurile bune pe care le întreprinde!”.

Știre inițială:

Ștefan a fost manager al spitalului în timpul mandatului de primar al lui Viorel Arion, care este și nașul său. A demisionat din post în iulie 2016, imediat după ce nașul a pierdut fotoliul de primar al Hunedoarei.

Nicușor Eduard Ștefan a fost membru PDL, ulterior PNL, de unde a demisionat în 2017, la câteva zile după ce nașul Viorel Arion a fost dat afară din partid.

În 2012, el a candidat din partea ARD/PDL pentru postul de deputat în Colegiul nr. 7 Hunedoara. Practic, a fost o candidatură de formă, Viorel Arion, atunci la PDL, l-a sacrificat pe finul Nicușor Eduard Ștefan punându-l să candideze pe același post cu Eleonora Carmen Hărău, atunci USL/PNL. Pentru că Arion voia iertare de la Mircea Ioan Moloț, pe care îl bălăcărise în campania de la locale, și-a pus finul, pe Nicușor Eduard Ștefan, la deputăție, cu o singură condiție: să nu o deranjeze pe Eleonora Carmen Hărău. Ștefan a fost cuminte și a obținut doar puțin peste 2.000 de voturi, în timp ce Hărău a luat 18.344. De altfel, în plină campanie, cu finul candidat, Arion de la PDL a urcat pe scenă alături de candidații de la USL. Așa i-a cerut Moloț, așa a făcut. Avantaj Moloț. Avantaj Hărău, care a câștigat cu un scor astronomic atunci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus