Preşedintele PSD Hunedoara, deputatul Laurenţiu Nistor a explicat de ce nu a avut nicio ieşire publică în perioada scursă de la arestarea preşedintelui CJ Hunedoara, Mircea Moloţ.

Liderul social-democrat este de părere că a criticat suficient modul în care Mircea Moloţ a condus judeţul Hunedoara, atunci când acesta ocupa funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara.

„Când Mircea Moloţ era în funcţie, ne-am duelat fără menajamente, uneori am folosit cuvinte poate nepotrivite chiar. Dar nu mi se pare corect ca, după ce un om e căzut, să-i dai cu piciorul în cap. Dacă nu îl critic nu înseamnă că îl protejez. Relaţia cu Mircea Moloţ, interumană, o consider şi acum de prietenie, chiar dacă el a negat că am fi fost vreodată prieteni”, a declarat Laurenţiu Nistor în cadrul unei emisiuni difuzate la postul local Antena 1 Deva.

Totuşi, în lumina acuzaţiilor care i se aduc fostului preşedinte, liderul PSD Hunedoara a fost tranşant.

„Ca om, regret ce i se întâmplă. Ca cetăţean cred însă că legea e lege pentru toată lumea”, a spus preşedintele PSD Hunedoara.

CITEŞTE ŞI: Social-democraţii nu vor ANTICIPATE pentru şefia CJ Hunedoara

3 răspunsuri

  1. Felicitari d-le Deputat Laurentiu Nistor…imi place foarte mult gandirea si modul de actiune. Sa speram ca o sa avem o clasa politica mai de bun simt.

  2. Cine l-a cunoscut pe dl deputat stie ca il caracterizeaza multe, dar bun-simt nu are sigur.

  3. deveanu@yahoo.com' Profu de mate spune:

    Normal ar fi sa-i gasim, pe amandoi, tinandu-se de mana, pe PARETELE bisericii din Bejan, alaturi de primarul 4×4. Cei trei crai !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus