Liderul PSD Hunedoara contracarează acuzațiile privind lipsa proiectelor pe fonduri europene.

Deputatul PSD de Hunedoara, Laurențiu Nistor, reacționează prin intermediul unui comunicat de presă în contextul acuzațiilor privind lipsa proiectelor pe fonduri europene.

„Rata de contractare a crescut de peste 10 ori, de la 5% în 2017 la 53,5% din alocare în prezent, iar rata de absorbție a României este de aproximativ 20,3%, față de cca. 23% cât este media UE. Astfel, 6,4 miliarde de euro au intrat în România numai prin Politica de Coeziune și 11 miliarde de euro în total, incluzând și politica agricolă comună. Peste 25,3 miliarde euro – reprezintă valoarea totală a liniilor de finanțare deschise, ceea ce înseamnă aproximativ 90% din alocarea totală a României”, susține deputatul PSD.

Potrivit parlamentarului hunedorean, între contractele transmise la CE și aprobate se află cel mai mare proiect feroviar din Europa, aflat în acest moment în implementare, și anume – reabilitarea secțiunii de cale ferată Radna – Gurasada – Simeria –  în valoare totală de aproximativ 2 miliarde de EUR. Un proiect benefic pentru județul Hunedoara, care va fi conectat de vestul Europei și pe rută feroviară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus