Polițiștii au de acum mai mult drepturi și atribuții, după ce Legea 192/2019 a fost promulgată de președinteșe țării.

Noua lege pune la punct aspecte care în prevederea legislativă anterioară, respectiv Legea 218/2002, era prea vagă. Este vorba despre organizare și funcționarea Poliției și procedurile atribuite polițiștilor în vederea ideplinirii sarcinilor ce le revin.
Noua lege pune la punct și detaliază precis următoarele aspecte:

  • legitimarea persoanelor; sunt explicate și detaliate drepturi, obligații și cum ar trebui să se desfășoare lucrurile. Este eliminată sancțiunea pentru neprezentarea unui act de identitate, dar se sancționează mult mai dur refuzul de a oferi informații pentru stabilirea identității;
  • conducerea la secție: vom ști exact care sunt motivele și circumstanțele în care putem fi duși la secție și ce drepturi și obligații avem în acest caz;
  • folosirea forței: se explică în mod clar situațiile care impun folosirea forței și cum se va face acest lucru;
  • sancționarea mai dură a celor care-și deranjează vecinii în mod constant, a celor care organizează petreceri private mult prea gălăgioase;
  • pătrunderea într-un imobil, în ce situații se apelează la forță
  • obligația de a sesiza direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului;
  • asigurarea protecției persoanelor vulnerabile.

sursa: dcbusiness

Un răspuns

  1. apap@yahoo.com' Legea e lege spune:

    Sancționarea mai dură a celor care-și deranjează vecinii în mod constant, a celor care organizează petreceri private mult prea gălăgioase !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus