Daniel Muntean, consilier local PSRO la Deva, demonstrează că aleșii sunt (mult, foarte mult) mai egali decât prostimea care le plătește indemnizațiile lunare.

Daniel Muntean, consilier local PSRO, a luat cuvântul la finalul ședinței de Consiliu Local Deva, ridicând o problemă de care „atârnă” viitorul administrației devene. Ce mai, dacă n-ar fi spus-o Daniel Muntean, dezvoltarea însăși a municipiului reședință de județ în următorii ani era pusă sub semnul întrebării…

Nu vrem să mai prelungim suspansul, așa că vă prezentăm expunerea consilierului PSRO.

„Eu mă simt penibil, și-mi cer scuze, dar de câte ori vin (la ședințele de consiliu, n.red.) parchez ori în locul domnului primar, ori în locul domnului vice, pentru că nu am unde parca. Pe indicatorul acela scrie Consiliul Local, dar noi nu avem loc niciodată. Și atunci, tot timpul trebuie să parchez ori în locul primarului, ori în locul viceprimarului și parcarea e plină”, a declarat revoltat Daniel Muntean.

Așadar, domnul consilier nu are loc de parcare asigurat, deși pe indicator scrie „Consiliul Local”. Probabil Daniel Muntean crede că ar trebui amenajate 21 de locuri speciale pentru toți consilierii locali, păzite eventual de Poliția Locală și delimitate cu șnur roșu. Pentru că, altminteri, vedeți ce se întâmplă: omul se vede obligat să parcheze pe ditamai locul primarului sau al viceprimarului. Că doar e și el un pui de demnitar, nu?

Cu alte cuvinte, domnul consilier local nu se coboară la nivelul umililor plătitori de taxe și impozite, care nu sughit să-și lase mașinile în parcarea amenajată la doi pași de Primărie atunci când vin să stea la cozi ca să-și plătească taxele și impozitele. Nu, când vine onor dumnealui la ședințe, musai să parcheze în gura primăriei! Dacă vreun neavenit a ocupat cele câteva locuri de parcare disponibile, Daniel Muntean se revoltă, și, plin de nervi, lasă mașina pe locul primarului. Că doar de-aia suntem aleși locali, ce naiba?!

E limpede că numărul locurilor de parcare în centru este încă insuficient, dar să-ți ridici frustrarea personală la rang de dezbatere de consiliu local, credem că s-a cam depășit măsura bunului simț.

5 răspunsuri

  1. Atât ați înțeles.Numai găinării de can ca-n aveti in cap. SUNTETI PENIBILI! 😂

  2. apap@yahoo.com' bicicleta electrica spune:

    zeul petrol + zeul automobil =/= incompatibili cu zeita parcare

  3. Si inca nu au intrat in pita. Cetatenii Oancea si Mares au ca prioritate rezolvarea problemelor celor care au luptat pentru victorie. In alta ordine de idei, Politia locala doarme? Cum sa blocheze locul de parcare al altcuiva? Sau daca esti consilier local PSRO poti face ce vrei? Nasol. Ne asteapta o perioada grea.

  4. Sa-şi cumpere bicicletă .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus