În luna septembrie 2018, Complexul de agrement Aqualand Deva a trecut în administrarea Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva (SPIGM).

Conducerea serviciului care se ocupă acum de complexul acvatic a pus în practică o nouă strategie de managemnt, care are rolul de a promova Aqualandul și a atrage cât mai mulți clienți.

Din noua strategie de promovare fac parte petreceri tematice, organizare de evenimente dar și gratuități aplicate la tarifele de acces pentru elevii cu probleme de ordin social.

Partea de evenimente va ține cont de cerințele și preferințele clienților. În viziunea conducerii SPIGM, Aqualand Deva trebuie să ofere în materie de divertisment aceleași facilități ca oricare alt parc acvatic.

,,În planurile noastre de viitor am cuprins și organizarea de cursuri de înot gratuite, cu personal calificat, pentru copiii care provin din familii cu probleme financiare, dar și pentru cei cu rezultate bune la învățătură. În ceea ce privește selecția elevilor, o vom face împreună cu școlile din municipiul nostru, care cunosc foarte bine situația lor. Suntem convinși că acest lucru va reprezenta un sprijin real pentru părinții care nu își permit angajarea acestui gen de cheltuieli, dar care doresc să asigure dezvoltarea armonioasă a copiilor, doresc ca aceștia să practice acest gen de sport. Mulți copii stau ore în șir pe internet în fața computerului sau a telefoanelor mobile. Acest lucru are și o parte negativă, copiii nu mai fac mișcare, nu mai interacționează față în față unul cu celălalt, își petrec cea mai mare parte din timp online. De aceea, noi dorim împreună cu administrația publică locală să oferim o alternativă reală, deoarece mișcarea reprezintă sănătate”, declară Irinel Faur, directorul  Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva.

Aqualand Deva are  în acest moment șapte bazine de înot de diferite dimensiuni și adâncimi, instalație de generat valuri dar și spațiu de relaxare, spațiu cu șezlonguri și pardoseală încălzită, saună tunisiană, saună de relaxare, saună finlandeză, saună infra – cer înstelat, saună infra – meloterapie, saună infra – aromoterapie, grotă salină, tobogane, sală de forță/fitness.

Conducerea Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva pregătește de asemenea noi strategii de promovare pentru: Skate Park, Dog Park, Ștrandul Municipal și Baza de agrement de la Bejan, care au trecut de puțin timp în administrarea SPIGM. Acest lucru înseamnă în viziunea noilor administratori, investiții și implicit dezvoltarea unor legături cât mai bune cu comunitatea locală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus