Proiectul de extindere a rețelei de distribuție a apei în cartierul Peștișu Mare va fi realizat din bani împrumutați, nu din fonduri guvernamentale sau europene, așa cum a decis Consiliul Local. Aceasta este singura certitudine în momentul de față, în condițiile în care nici acum Primăria Hunedoara nu a semnat contractul de finanțare.

Joi, consilierii locali din municipiul Hunedoara au fost puși în fața unei situații cel puțin surprinzătoare: la propunerea primarului Viorel Arion, din bugetul local urmează să fie cheltuiți 5 milioane de lei pentru execuția respectivei lucrări. Concret, sursa de finanțare este împrumutul contractat de municipalitate în 2013 și refinanțat în 2015.

În cadrul ședinței Consiliului Local din data de 30 octombrie 2015 a fost votată modificarea proiectului de extindere a rețelei de apă și canalizare. Din acest proiect a fost tăiată cea mai importantă componentă: canalizarea. Administrația a recurs la această măsură după ce și-a dat seama că, în două luni, constructorul nu are timpul fizic necesar să finalizeze lucrarea și să consume banii alocați prin Programul Operațional Sectorial Mediu 2007-2013.

S-a ajuns în această situație deși, acum câteva luni, primarul Viorel Arion dădea asigurări că demersurile privind semnarea contractului de finanțare sunt finalizate. Surpriză însă, contractul nu a fost semnat nici până în ziua de azi!

În aceste condiții, reprezentanții administrației au adoptat acum un alt discurs. Aceștia spun că lucrările trebuie executate din banii de la buget și că, după ce contractul va fi semnat, banii vor fi recuperați prin cerere de rambursare. Cu toate acestea, aceștia nu au putut spune cu exactitate dacă și când va fi semnat respectivul contract.

CITEȘTE ȘI: Hunedoara va plăti din bugetul propriu finalizarea a două proiecte europene

Un răspuns

  1. Pingback: Hunedoara va plăti din bugetul propriu finalizarea a două proiecte europene - Hunedoara Libera

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus