Credit Suisse, una dintre cele mai importante bănci elveţiene, a transferat în mod eronat 1,5 milioane de dolari în contul unui mic fond de investiţii.

Credit Suisse a dat în judecată atât fondul de investiţii Galbraith Capital Investment Management, cât şi pe managerul acestuia, pentru a-şi recupera suma transferată din greşeală. În cadrul unei audieri de luna aceasta în cadrul unui tribunal din New York, un judecător a acceptat cererea băncii elveţiene împotriva fondului de investiţii, dar nu şi împotriva managerului, Joseph B. Galbraith, scrie New York Times.

Contactat de reporteri prin e-mail, Galbraith a catalogat acuzaţiile aduse de Credit Suisse ”ridicole şi aberante”. Locaţia actuală a lui Galbraith rămâne însă necunoscută, însă se pare că managerul de 42 de ani, care a renunţat în 2011 la cetăţenia americană, ar locui împreună cu soţia sa în Europa, cel mai probabil la Monaco, conform unor surse apropiate acestuia.

Acţiunea juridică dezvăluie o perspectivă rară asupra modului în care se gestionează tranzacţiile dintre fondurile de investiţii şi bănci. Transferurile de bani către fondurile de investiţii sunt o parte profitabilă din business-ul  bancherilor. Operaţiunea face parte dintr-un serviciu cunoscut drept ”prime brokerage”, care cuprinde un pachet mai amplu de operaţiuni oferit de bancă către o altă instituţie financiară. Prime Brockerage include şi creditarea fondurilor şi procesarea tranzacţiilor. În general însă, discuţiile dintre fondurile de investiţii şi bănci sunt rezolvate pe cale amiabilă, rareori ajung în atenţia publicului.

zf.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus