Unul dintre producătorii şi dezvoltatorii de soluţii criptografice şi servicii din România lansează campania de conştientizare Cyber4Kids, prin care internetul devine mai prietenos pentru copii.

Potrivit unui comunicat al iniţiatorului campaniei, certSIGN, timp de opt săptămâni, pe canalul de YouTube dedicat, copiii şi părinţii vor fi conectaţi împreună la aventurile pe care le trăiesc copiii în Cyber City.

“O serie de video-uri animate, create special să fie pe placul celor mici, dar şi să-i facă pe adulţi să conştientizeze pericolele nevăzute din mediul on-line, vor conţine sfaturi şi reguli de accesare a site-urilor sau jocurilor online, a descărcării aplicaţiilor sau a modului de construire a parolelor cu grad ridicat de securitate, precum şi multe alte lucruri interesante. Acţiunea se desfăşoară în capitala internetului, Cyber City, iar personajul principal este chiar copilul tău, un Super Cyber Erou, care va aduna pe parcursul campaniei o multitudine de ‘obiecte magice’, care să-l ajute să crească în siguranţă şi să depăşească toate obstacolele din mediul virtual. Aventurile din oraşul super eroilor pot fi urmărite pe www.cyber4kids.ro şi pe canalele de socializare certSIGN (YouTube, Facebook, Instagram, LinkedIN, Twitter)”, precizează reprezentanţi certSIGN.

Toate materialele video incluse în campanie sunt însoţite de ghiduri cu sfaturi pentru copii şi părinţi, precum şi de un concurs cu premii Lego, demarat în data de 28 septembrie, la un post de radio.

certSIGN, principalul producător şi dezvoltator de soluţii criptografice şi servicii de încredere din România, furnizează servicii de încredere în conformitate cu cerinţele Regulamentului eIDAS şi desfăşoară proiecte în domeniul identităţii digitale, a semnăturilor electronice şi securităţii cibernetice în 20 de ţări.

Soluţiile sunt dezvoltate integral în România şi proiectate special pentru necesităţile specifice mediului de business şi pentru garantarea siguranţei datelor personale.

sursa: agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus