O nouă zi de sărbătoare națională este propusă pentru a se adăuga listei sărbătorilor naționale din România, potrivit unui proiect de act normativ ce a primit votul senatorilor. În această zi am putea sărbători bogăția de gusturi și tradiții românești, dar și vinul din țara noastră.

Propunerea legislativă privind instituirea Zilei naționale a gastronomiei și a vinului românești, ce a fost votată în Senat, prevede adăugarea unei noi zile de sărbătoare națională în lista actuală dedicată acestora. Proiectul se află pe ordinea de zi a ședinței în plen a deputaților, având propunere de adoptare. Pentru a se putea aplica, propunerea legislativă are nevoie și de aprobarea Camerei Deputaților, de promulgarea prin decret prezidențial și de publicarea în Monitorul Oficial.

Mai exact, propunerea legislativă prevede ca, în prima duminică a lunii octombrie, să se sărbătorească Ziua națională a gastronomiei și a vinului românești. Inițiatorii doresc instituirea acestei sărbători pentru a celebra bogăția de gusturi și tradiții din țara noastră și pentru a aduce un plus imaginii României și a turismului românesc. “Bucatele și vinurile românești sunt un cumul de tradiții care încântă simțurile și cuceresc tot mai mulți admiratori și care pot deveni cartea de vizită a țării noastre”, consideră aceștia.

În această zi, autoritățile publice centrale și cele locale vor putea organiza diverse manifestări cu caracter social sau științific destinate promovării acestei sărbători, și anume pentru a promova obiceiurile și produsele culinare tradiționale, dar și vinul românesc.

Această zi ar putea deveni zi de sărbătoare națională, dar nu și zi liberă pentru salariați. Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt stabilite numai prin Codul muncii.

Atenţie! Prevederile proiectului legislativ NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie adoptat de ambele Camere ale Parlamentului, promulgat de către președintele României şi publicat în Monitorul Oficial.

sursa: ziarulunirea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus