În Europa, dintre  factorii de risc privind stilul de viaţă, se consideră că alimentaţia are cea mai mare contribuţie la decesul prin boli cardiovasculare (BCV), în timp ce hipertensiunea arterială (HTA) este cel mai important dintre factorii de risc biologici (urmat de colesterol, obezitate şi diabet).

 

Prevalenţa fumatului a scăzut în cea mai mare parte a Europei, deşi global ritmul descreşterii  s-a redus în ultimii ani, din cauza prevalenţelor stabile sau în creştere în unele ţări, în special în rândul femeilor. Puţini adulţi practicau în 2015 activitatea fizică la nivelul recomandat, cu sedentarism mai frecvent în rândul femeilor decât al bărbaţilor. De-a lungul ultimilor 30 de ani, consumul de alcool a scăzut treptat atât în Europa in toto cât şi în UE.

Nivelul colesterolului a scăzut în aceeaşi perioadă în aproape toate ţările europene. Atât în Europa geografică cât şi în UE, nivelurile de obezitate au rămas în general ridicate, atât la adulţi cât şi la copii, în ciuda variaţiilor substanţiale între ţări. Prevalenţa diabetului în Europa rămâne ridicată în urma creşterii susţinute (cu peste 50%, în multe ţări) în ultimii zece ani.

În România, ca şi în alte ţări, satisfacţia vieţii are efecte pozitive asupra sănătăţii cardiovasculare, chiar dacă deocamdată relaţia reciprocă – legând  morbi-mortalitatea BCV de insatisfacţia vieţii – este mai bine studiată.

În privinţa creşterii satisfacţiei vieţii în ţara noastră, la îndemâna promotorilor sănătăţii sunt acţiunile ţintind creşterea suportului social, încurajarea alegerii libere în viaţă şi a generozităţii, precum şi conştientizarea rolului individual şi comunitar în controlul corupţiei.

Date statistice din judeţul Hunedoara:

  2012 2013 2014 2015 2016
Boli Cardio-Vasculare 32.849 33.136 32.320 32.752 33,396
HTA 60.234 61.700 62.629 62.856 62.438
Diabet zaharat tip II 21.779 22.533 24.833 26.143 24.478
Obezitate 2.683 2.990 4.374 4.716 5.259

 

Infarct Miocardic Acut 2012 2013 2014 2015 2016
Cazuri noi 182 150 108 113 143

Cu ocazia celebrării Campaniei „Ziua Naţională a Inimii” Compartimentul Evaluare şi Promovare a Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate, din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Hunedoara, va desfăşura următoarele activităţi:

  • 05.2017, ora 13:00, în Amfiteatrul Spitalului Municipal Dr.Al.Simionescu Hunedoara;
  • 05.2017, de la ora 10:00 până la ora 11:00, în cortul amplasat la Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara (zona pietonală), unde se va măsura tensiunea arterială persoanelor care doresc să-şi cunoască valorile tensiunii arteriale şi se vor distribui materiale cu caracter informativ–educativ.

Un răspuns

  1. lucienlucas00@gmail.com' lucien spune:

    Asta denota ,,nivelul ridicat de trai”! de unde bani pentru o alimentatie sanatoasa! taranii au devenit si ei comercianti,te jupoaie mai rau decat marketurile!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus